Este neîndoielnic faptul că „lupii galbeni”, sub bagheta
managerului general Vivi Răchită, au avut un început al returului
de campionat destul de bun care, musai, trebuie continuat printr-un
rezultat bun și duminică, în Capitală, acolo unde vor da piept cu
„gașca nebună” a studenților bucureșteni.
Sportul Studentesc se constituie într-o echipă extrem de
valoroasă și, nu întâmplător, ocupă în clasament un loc de… Liga
I! Numai că, în tabăra petrolistă există mult echilibru și
responsabilitate, unul dintre oamenii de bază ai Petrolului, Daniel
Chiriță, putând fi cheia unui rezultat bun pe arena din Regie. La
36 de ani, prin prestațiile sale de pe gazon, dar și prin conduita
sa, impecabilă, din afara stadionului, și prin modul în care își
tratează mai tinerii colegi ne dă speranță că ar fi posibil ca și
ceilalți „veterani” din echipă să reușească o spectaculoasă
revenire pe prima scenă fotbalistică a țării chiar la finele
acestui sezon.
Și asta împotriva unor „binevoitori” care – desigur – s-ar
bucura enorm ca acest proiect, conceput de către Vivi Răchită și
alți câțiva oameni de fotbal care doresc binele acestei echipe, să
rămână doar la stadiul actual și nimic mai mult!
Numai că, văzându-l pe „Chiru” cum se angajează la efort, cum
joacă ambele faze, dăruirea lui exemplară și modul în care își
încurajează coechipierii nu avem cum să nu credem că „minunea” se
va petrece în vară. De altfel, și ceilalți „babalâci” din echipă,
Pompiliu Stoica și Cristi Vlad, fiecare dintre ei purtând în acest
sezon și banderola de căpitan de echipă, s-au implicat la fel de
serios în construirea acestei echipe care dorește – precum
„dresorul” lor – să facă mare performanță sub culorile
galben-albastre ale Petrolului.
Exemplul lui Chiriță este unul care trebuie să fie urmat de cât
mai mulți dintre componenții formației petroliste, pentru că numai
astfel vor reuși să aducă suporterii pe stadion. Care, de altfel,
au început să populeze în număr din ce în ce mai mare arena „Ilie
Oană”, semn că și ei își doresc ieșirea din anonimatul ligii
secunde, cât mai rapid posibil.
Primul pas poate fi – și chiar trebuie făcut – la București, în
dificila partidă cu Sportul Studențesc, la care, cu siguranță, vor
fi prezenți foarte mulți susținători din Prahova.
Sursa: ziarulprahova.ro