Sâmbătă, în etapa a 26-a a Ligii a 2-a, Dacia Unirea, locul al optulea, va juca pe teren propriu, de la ora 11:00, cu o vecină de clasament, Chindia Târgoviște, formație care ocupă poziția a șaptea, dar care are șapte puncte mai mult decât gruparea pregătită de Alin Pânzaru.
Pentru acest joc, antrenorul brăilean nu poate conta pe serviciile fundașului stânga, Cosmin Necoară, care s-a accidentat la unul dintre antrenamentele la care a participat în această săptămână. „Va fi un meci greu pentru noi, deoarece întâlnim o echipă cu liniște financiară, cu un lot bun, care are încă șanse la promovare în prima ligă. Dar la Brăila se știe că se câștigă foarte greu, iar adversarii noștri vor fi tratați cu o atenție foarte mare. Noi cu echipele valoroase din campionat am făcut meciuri bune, sper ca și de această dată tradiția să se respecte și punctele să rămână la noi”, a declarat, pentru Obiectiv Vocea Brăilei, antrenorul Alin Pânzaru, care, în cele din urmă, a fost admis la cursurile pentru obținerea licenței UEFA PRO și de luni va fi cursant.
„Pentru meciul cu Brăila încercăm să ne pregătim cât mai bine. Ne dorim să câștigăm, trebuie să recuperăm punctele față de primele locuri. Ne pregătim, suntem conștienți că trebuie să remediem problemele din jocul trecut și să facem un meci cât mai bun”, a spus și antrenorul Chindiei, Nicolae Croitoru.
Târgoviștenii vor mai sus în clasament: „Locul 7 nu este ceea ce ne-am propus”
Doi dintre jucătorii Under 21 ai Chindiei, Crinel Stoica și Cristian Neguț, transmit la rândul lor că echipa dâmbovițeană speră la victorie la Brăila pentru a urca în clasament și a rămâne aproape de locurile promovabile. Formația din Târgoviște are două victorii pe teren și una la „masa verde” în meciurile disputate în 2017.
„Am început returul bine, pentru că ne-am pregătit responsabil și avem un colectiv foarte bun. La Brăila mergem să câștigăm, să ne apropiem de primele șase locuri. La națională am avut o experiență benefică, unde m-am descurcat destul de bine. Dacă o să mă pregătesc tot așa, cu siguranță vor mai fi convocări. Sper să reușesc și eu în viitor să fac pasul către o echipă din eșalonul superior, poate chiar în această vară, totul depinde de mine. Ne dorim să fim în primele trei la finalul sezonului, poate chiar pe loc direct promovabil”, a spus, pentru Jurnal de Dâmbovița, Stoica.
Al doilea golgheter al Chindiei, Cristian Neguț, cu 10 goluri, speră ca echipa sa să continue parcursul bun din acest an și să obțină o victorie cu Dacia Unirea. „Am obținut victoriile datorită dorinței de a reveni acolo sus, locul 7 nu este ceea ce ne-am propus. Sper să ne întoarcem cu punct sau puncte de la Brăila, eu personal îmi doresc victoria. Îmi doresc să marchez cât mai mult, să îmi ajut echipa și să prind un transfer în prima ligă. Eu zic că o să prindem podiumul, dacă o ținem pe aceeași linie”, a declarat atacantul Neguț.
Articol scris de Costel FILIP