Chindia își stinge datoriile de la ANAF cu bani publici: „Vor veni de la primărie și de la Consiliul Județean”

Marius ANGHEL 26 Jun. 2015, 18:38 Liga 2

Consiliul Județean Dâmbovișa și primăria Târgoviște s-au angajat, azi, 26 iunie, să aloce fonduri pentru stingerea tuturor datoriilor clubului Chindia Târgoviște, nou-promovat în Liga 2, scrie DBsport. Mare parte din banii ce ar urma să fie aprobați în ședințele din luna iulie ale celor două instituții vor fi direcționați către conturile ANAF, acolo unde Chindia are datorii cifrate la peste 12 miliarde de lei vechi în momentul de față.

„Este vorba de aproximativ 15 miliarde de lei vechi, care vor veni de la primărie și de la Consiliul Județean. E o sumă mare, dar am pus, pe lângă datoria către bugetul statului și salariile pe luna iunie plus contribuțiile la buget pentru salariile de pe mai și iunie”, a explicat, pentru sursa citată, președintele Chindiei, Marcel Ghergu (foto mic).

Totuși, este interesant de urmărit modul în care vor fi stinse aceste datorii, având în vedere că din banii publici de la autoritățile locale și cele județene este interzis să se facă acest lucru. La fel de interesant este și anii în care Chindia Târgoviște a reușit promovare, 2011 și 2015, adică ani preelectorali.

Se așteaptă definitivarea noul sezon din Liga 2 pentru stabilirea bugetului

La o primă estimare, bugetul Chindiei pentru sezonul 2015-2016 ar urma să depășească 22 de miliarde de lei. Cifra finală va fi stabilită după ce FRF va prezenta noul format al Ligii 2. „Nu putem stabili un buget exact până când nu vom cunoaște sistemul competițional de la Liga a II-a. Ne vom mai întâlni o dată, probabil la sfârșitul lunii viitoare și vom discuta când vom ști clar toate detaliile viitorului sezon”, a mai spus Ghergu pentru dbsport.ro.

În altă ordine de idei, conducătorii Chindiei sunt interesați să-l achiziționeze pe Ștefan Covalschi (20 ani), fundaș aflat la final de contract cu FC Olt Slatina, grupare care se va înscrie în viitorul sezon al Ligii 3.

Foto: AFC Chindia Târgoviște

Marius ANGHEL 26 Jun. 2015, 18:38 Liga 2
Pe aceeași temă