În pierdere de turație în campionat după ce în ultimele patru etape a fost învinsă de trei ori și a ajuns pe locul 4, la șapte puncte în spatele liderului Juventus, Chindia Târgoviște încearcă în această perioadă tot felul de metode pentru a-și readuce jucătorii la un moral cât mai bun.
În ultima ședință a Adunării Generale a Asociaților clubului Chindia, care a avut loc luni, s-a decis să se trimită invitații către societăți din județ pentru a atrage finanțare privată și s-a pronunțat și cuvintele ca „promovare în Liga 1”.
„Au fost transmise invitații către aproximativ 20 de societăți din județ, însă ar fi bine dacă jumătate dintre acestea se vor alătura proiectului fotbalistic de la Chindia. Se va stabili o întâlnire cu eventualii sponsori, la care vor participa inclusiv președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, dar și primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan. În funcție de răspunsul reprezentanților mediului privat, putem vorbi și despre un obiectiv al promovării în Liga 1. Cert e că primăria va interveni cu modernizări la baza sportivă, în cazul unei promovări, pentru ca echipa să-și poate susține meciurile de la teren propriu la Târgoviște”, a spus, potrivit jurnaldedambovita.ro, viceprimarul Cosmin Bozieru în cadrul emisiunii Sport Show, de la Columna TV.
Întrebat dacă s-a luat în calcul schimbări la nivel tehnic și administrativ, după rezultatele modeste din ultima perioadă, Bozieru a mai spus că nu s-a propus așa ceva.
Chindia joacă duminică următorul meci în campionat, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu CS Afumați. Apoi are programat meciul din 16-imile Cupei României, miercuri, de la ora 18:00, cu ACS Poli Timișoara, partidă care se va desfășura însă la Mioveni, pentru că stadionul din Târgoviște nu are nocturnă și nici nu s-a încercat închirierea uneia mobile pentru a locuitorii orașului să își poată susține acasă favoriții în fața unei echipe de Liga 1.