Chindia nu a operat nicio mutare la capitolul antrenori după despărțirea de Diego Longo și colaboratorii săi.
Asta nu îi împiedică pe târgovișteni să înceapă construcția lotului pentru noul sezon de Liga 2, chit că în zilele următoare alte echipe din campionat reiau deja pregătirile.
La Târgoviște, deciziile par să-i aparțină lui Marcel Ghergu, ”manager de licențiere” în scurtul mandat al lui Gabriel Boriga, de acum probabil viitorul președinte al clubului, funcție din care fusese executat în iunie 2023, după retrogradarea din prima ligă.
Clubul a anunțat luni dimineață prelungirea colaborării cu Ante Zivkovic, un croat de 31 de ani care a început să prindă echipa doar de la instalarea lui Diego Longo pe banca tehnică, adică în etapa a 14-a a sezonului recent încheiat.
Până atunci, sosit în septembrie la Târgoviște, atacantul bifase 45 de minute în total în 8 meciuri! Anterior, în prima parte a sezonului din Bulgaria, la Hebar Pazardzhik, croatul nici nu prinsese lotul la vreun meci, oficial vorbindu-se că a fost accidentat. Dacă lucrurile ar fi stat așa, e interesant cum a angajat Chindia un contract de peste 5.000 de euro pentru un jucător accidentat, care avea să joace titular în două meciuri în primele patru luni la Târgoviște.
Prelungirea de contract de ieri a fost însoțită de un mesaj electoral, sloganul partidului care conduce Dâmbovița, ”Continuăm împreună”, iar background-ul afișului este – se putea altfel? – roșu.
”Unul dintre cei mai prolifici jucători ai echipei noastre din sezonul trecut rămâne alături de Chindia pentru încă, cel puțin, un sezon.
Atacantul Ante Zivkovic a acceptat fără ezitare prelungirea contractului cu AFC Chindia Tărgoviște și va rămâne încă un an în tricoul roș-albastru, în eventualitatea promovării în Liga 1 contractul prelugindu-se automat cu încă un an.
Continuăm împreună!”, este anunțul complet al Chindiei.
15 meciuri (788 minute) a evoluat Ante Zivkovic pentru Chindia în sezonul recent încheiat de Liga 2. Atacantul croat a început opt meciuri ca titular, de cinci ori a fost înlocuit și a înscris 8 goluri, două dintre ele fiind contra Tunariului. El a fost golgheterul echipei în sezonul 2023-2024, urmat de Robert Moldoveanu, cu 7 goluri marcate în 24 de meciuri.
Altfel, Chindia pare să se lovească de o situație similară, dacă nu chiar mai dificilă decât vara trecută. Neplătiți de câteva luni, jucătorii au început să depună memorii la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF imediat după finalul sezonului. Primele vor fi judecate zilele viitoare.
Un amănunt sensibil: dacă în 2023, spre finalul lunii iunie, odată cu venirea lui Andrei Cordoș, au fost alocate sume impresionante de către autorități, acum clubul are contul gol și blocat de ANAF, fără vreo perspectivă reală a vreunei alocări, cel puțin până spre sfârșitul lunii viitoare.
În tot acest timp, datoriile totale vor depăși 2 milioane de euro.
”Pe mine nu m-a sunat nimeni să clarificăm situația, așa că am depus memoriu. Am primit salariul pe aprilie, dar pe februarie și martie nu”, a explicat Robert Moldoveanu practicile de la Chindia.
Și Răzvan Matiș a sesizat FRF, iar Iustin Popescu și-a retras memoriul, după ce a reziliat contractul, mutare intermediată, spun sursele noastre, de Marcel Ghergu.
În tot acest tăvălug de demisii, rezilieri și memorii, un nume important de pe plan local pare neglijat în continuare.
Vorbim despre Nicolae Croitoru, care ar reprezenta o variantă bună pentru banca tehnică, în condițiile în care noul campionat va fi unul de sacrificiu.
Dat afară de la stadion de Andrei Cordoș, în septembrie, Croitoru a ajuns apoi vicepreședinte în mandatul lui Lorin Petrescu, a demisionat după un conflict cu Diego Longo, dar s-a răzgândit după venirea lui Gabriel Boriga, și el acum demisionar.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Marius Tudor