Situația tensionată și plină de incertitudine de la FC Ceahlăul l-a determinat pe un fotbalist în vârstă de doar 22 de ani (va împlini 23 de ani pe 2 octombrie) din lotul echipei nemțene să renunțe la carieră și să plece în Anglia pentru a munci.
Răzvan Gorea, fundaș central cotat la 200.000 de euro conform transfermarkt.de, a ales să pună ghetele în cui la doar 22 de ani și să-și încerce norocul peste hotare pentru a putea asigura un trai decent familiei sale. Salariul mic pe care îl avea la Ceahlăul, însă și acela neplătit de luni bune, l-a adus în situația de a renunța la cariera de jucător de fotbal mult mai devreme decât s-ar fi gândit.
„Sunt acum în autocar spre Anglia. Vorbesc serios. Nu mai puteam sta. Nu se poate ca un om la 23 de ani să ceară bani mamei pentru a ieși la un suc și pentru a merge cu microbuzul la stadion”, a declarat Gorea, potrivit sportneamt.ro.
Văzut drept o mare speranță a fotbalul nemțean, Gorea este conștient că o dată luată o asemenea decizie își încheie cariera fotbalistică, dar precizează nu mai putea suporta situația de la Ceahlăul. „Le urez colegilor mei mult succes și sper să-i văd jucând în Liga 1. Le urez antrenorilor numai bine. L-am sunat azi pe nea Costel (n.r. – Costel llie), i-am mulțumit pentru tot, pentru încredere, pentru sprijin, și i-am spus decizia. După șase luni fără bani luați nu se mai poate”, a mai adăugat tânărul.
12 meciuri a evoluat Răzvan Gorea sezonul trecut la Ceahlăul, în Liga 1. În acest campionat al Ligii 2, fundașul a apucat să îmbrace de trei ori echipamentul clubului nemțean, de două ori în campionat (cu Farul și FC Rapid) și o dată în Cupă (cu Rapid CFR Suceava).
Lupte interne la Ceahlăul
FC Ceahlăul riscă să intre în faliment dacă Angelo Massone, principalul acționar al clubului, nu va ajunge la un acord cu ceilalți creditori ai echipei în privința finanțării divizionarei secunde.
Cu datorii din ce în ce mai mari și fără un plan de reorganizare, o parte dintre creditorii clubului din Piatra Neamț au organizat săptămâna trecută o conferință de presă în care au anunțat că există firme și persoane interesate să preia Ceahlăul, singura condiție fiind ca acționalul majoritar să plece. Între timp, aceștia au votat ridicarea dreptului de administrator special al FC Ceahlăului al lui Angelo Massone, judecătorul sindic urmând a da un verdict în acest caz în aceste zile.
Sătul de vorbe, italianul Massone a venit în România și a organizat, miercuri, alături de Ioan Mironaș, o conferință în care și-a expus punctul de vedere asupra situației delicate a clubului. Omul de afaceri spune că este dispus să-și cedeze gratis acțiunile dacă acele persoane binevoitoare vin și achită datoriile de la echipă. În caz contrar, în acela în care firmele și persoanele interesate să investească la club nu o vor face, nici el nu va plăti nimic până când acele acțiuni ale creditorilor nu-i vor fi cedate. Altfel, în situația în care nu se va ajunge la niciun acord, formația nemțeană va ajunge la faliment.
CITEȘTE aici un articol detaliat cu situația delicată prin care trece FC Ceahlăul
Foto: Dan Eșanu