VIDEO | Golurile victoriei care a urcat Chindia pe primul loc în Liga 2. Neguț și compania au umilit fostul lider în fața a peste 3 mii de spectatori

Ionuț MARIN, Marius ANGHEL 29 Oct. 2018, 14:35 Campionat
VIDEO | Golurile victoriei care a urcat Chindia pe primul loc în Liga 2.** Neguț și compania au umilit fostul lider în fața a peste 3 mii de spectatori

Chindia a spulberat, duminică, liderul dinaintea etapei a 14-a a campionatului, Sportul Snagov, 4-1 pe „Eugen Popescu”, în fața a peste 3.000 de spectatori și i-a luat locul în clasament.

Lucrurile s-au rezolvat din prima repriză: Cristian Neguț a reușit hattrick-ul (6, 36, 39), ridicând tribunele în picioare. Vârful târgoviștenilor a deschis repede scorul, după o gafă colectivă a defensivei ilfovenilor. Pe final de repriză, același Neguț a mai punctat de două ori, din centrarea spectaculoasă a lui Cherchez, cu capul, iar câteva minute mai târziu cu un șut pe jos, la colțul lung.

Imediat după reluare, Daniel Florea a făcut 4-0. Putea fi și mai rău pentru Snagov, dacă Cherchez sau Florea nu ratau alte șanse imense, în mitanul secund. Sportul a forțat golul de onoare, care a venit în prelungiri, după o serie de parade ale lui Aioani. Dragoș Huiban a marcat în primul dintre cele două minute de prelungire oferite de arbitru.

Chindia urcă pe primul loc în clasament, pentru a doua oară în acest sezon, după un nou recital în fața propriilor suporteri. De notat că pe „Eugen Popescu” au venit peste 3.000 de microbiști, asistență record pentru această rundă a Ligii a 2-a.

În schimb, fostul lider a picat pe locul 3, fiind devansat la golaveraj de Academica Clinceni.

Mai joc poți vedea toate golurile marcate în meciul dintre Chindia și Sportul Snagov:

Articol scris de Ionuț MARIN
Video: AFC Chindia Târgoviște
Foto: Cătălin Clopotaru / AFC Chindia

Ionuț MARIN, Marius ANGHEL 29 Oct. 2018, 14:35 Campionat
Pe aceeași temă