VIDEO | Buzoienii au lovit Dacia lui Pânzaru! Tușierul Dumitru a influențat rezultatul final

Adrian Soare, Marius ANGHEL 27 Mar. 2016, 21:36 Campionat

Gloria Buzău a izbutit, sâmbătă, la lumina reflectoarelor, să își treacă în cont toate cele trei puncte puse la bătaie în duelul de pe teren propriu cu Dacia Unirea Brăila, după ce s-a impus la limită, scor 1-0. Unicul gol al meciului ce a contat pentru etapa a 25-a a Ligii 2 a fost marcat din penalty de Adrian Răduca, după ce tot el obținuse lovitura de pedeapsă. Brăilenii au înscris și ei în prelungirile primei reprize, prin Marius Dima, însă golul său a fost anulat incorect de arbitrul tușier de pe acea parte.

Prima ocazie de gol a meciului desfășurat sâmbătă seară a aparținut gazdelor, însă portarul brăilenilor i-a furat mingea de pe cap lui Pălimaru (12), aflat la limita careului mare. Puțin mai târziu, același jucător al Gloriei a irosit o nouă situație de a înscrie, însă mingea reluată cu capul, după centrarea lui Koprindzhiyski, a trecut pe lângă bară. Buzoienii au forțat în continuare deschiderea scorului, numai că șuturile lui Burlacu (33) și Răduca (42) au rămas fără rezultat pe tabelă.

Oaspeții au replicat prin Dima (45+1), care, în urma unei centrări a lui Roșu, a înscris din interiorul careului, dar golul nu a fost validat pe motiv de offside, unul imaginar, asistentul greșind flagrant.

În repriza secundă, Dumitrescu (49) și Pălimaru (53; 74) au încercat poarta adversă, lipsind doar câțiva centimetri ca mingea să poposească în plasă. Cu șapte minute înainte de finalul meciului, Gloria Buzău a izbutit golul victoriei după ce Răduca a transformat un penalty scos tot de el, la un duel cu fundașul Daciei Unirea, Necoară.

Astfel, Gloria câștigă trei puncte ce o vor ajuta în play-out, în menținerea în Liga 2, în timp ce Dacia Unirea a pierdut a treia poziție din Seria I în urma rezultatelor din această etapă. Brăilenii au căzut tocmai pe cinci, iar în ultima etapă a returului vor juca acasă cu Rapid CFR Suceava. În schimb, Gloria se va deplasa la Constanța, unde va juca împotriva Farului.

GLORIA BUZĂ‚U   1
DACIA UNIREA BRĂ‚ILA 0

Răduca 83 – pen.

A. Preda – A. Iordache, Ct. Vlaicu (cpt.), Vîrtej, G. Ghiță – Cl. Dumitrescu, Mug. Dedu (G. Marcu ’82) – Danciu, Koprindzhiyski (Răduca ’35), D. Burlacu (N. Popescu ’66) – Pălimaru
Rezerve neutilizate: Sîrbu – Agache, Chris Marcu, Bobe
Antrenor: Viorel Ion

Olaru – G. Niță, L. Ivan, Necoară, Frunză (cpt.) – C. Roșu, M. Dima (Olenic ’64), D. Oprea (Muscă ’70), Onofraș – St. Nicoliță (Pușcașu ’77), M. Enciu
Rezerve neutilizate: Cr. Mitrea – G. Iordache, D. Istrate, P. Ioan
Antrenor: Alin Pânzaru

Stadion: Gloria (Buzău); Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș); Asistenți: Ionel Valentin Dumitru (Gherghița) și Ovidiu Arușoaie (Piatra Neamț). Jucătorul meciului: Adrian Răduca.

Articol și foto de Adi SOARE

Adrian Soare, Marius ANGHEL 27 Mar. 2016, 21:36 Campionat
Pe aceeași temă