Victorie pentru Știința Miroslava la debutul lui Adrian Kerezsy pe banca tehnică | VIDEO rezumat

Antrenorul Adrian Kerezsy a debutat cu o victorie pe banca tehnică a Științei Miroslava, 2-1 (0-0) cu Olimpia Satu Mare, sâmbătă, într-un meci din cadrul etapei a 12-a a Ligii a 2-a, acesta fiind și primul succes al formației ieșene pe teren propriu în liga secundă.

Miroslava s-a impus meritat în fața Olimpiei, la capătul unui meci pe care l-a controlat în totalitate, ieșenii ratând alte câteva mari ocazii pe lângă cele două goluri marcate. După o primă repriză fără gol, dar în care gazdele au irosit bune oportunități prin Taciuc (min. 14 – șut din vole, prins de portar, 29 – șut razant cu bara) și Marin (21 – cap puțin pe lângă poartă, din centrarea lui Sandu, 23 – șut în portar, din trei metri), repriza a doua a adus și golurile, ambele formații fructificând singurele ocazii avute. În minutul 58, Izmană a deschis scorul cu un șut de la marginea careului, după o pasă primită de la Sandu, după care oaspeții au restabilit egalitatea prin Pop, în minutul 70.

La primul și singurul șut pe poartă al Olimpiei, Pop a marcat în urma unei lovituri libere indirecte, de la marginea careului. Șase minute mai târziu, Buhăcianu, intrat de doar 30 de secunde în teren, l-a găsit excelent pe Alex Marin în careu, iar atacantul ieșean a marcat simplu, cu latul, aducând prima victoria a Științei pe teren propriu în liga secundă. Succes uriaș și pentru noul staff tehnic format din Adrian Kerezsy și Liviu Petrache, cei doi preluând echipa cu câteva zile înaintea partidei.

ȘTIINȚA MIROSLAVA – OLIMPIA SATU MARE  2-1
Alexandru Izmană 58′, Alexandru Marin 76′ / Vasile Pop 70′

Turiță – Cerneuțanu (Ambrosie 64′), Andr. Chindriș, Seb. Bucur, Agrigoroaei – Cărăruș, Izmană, Taciuc – Ed. Sandu (Buhăcianu 75′), Nemțanu (Corban 61′), Al. Marin (cpt.)
Rezerve neutilizate: R. Avram – G. Maxim, Săvoaia, Asăvoaei
Antrenor: Adrian Kerezsy

Fl. Muntean – Duruș, Hlinca, Cr. Munteanu, Fl. Achim (Vas. Pop 46′) – Villand, D. Muntean (cpt.)(Jurj 80′) – R. Rus, Lusamba, D. Lukacs (Miholca 60′) – Bura
Rezerve neutilizate: Șuta – Jurj, Cubaș, D. Vincze, Copaci
Antrenor: Zoltan Ritli

Stadion: Stadion: Comunal (Miroslava – Iași); Arbitru: Vladimir Andrei Nagy (Aiud); Asistenți: Iulian Szekely (Cluj-Napoca) și Iulian Cătălin Brînză (Botoșani).

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚
Foto: fb Știința Miroslava

Pe aceeași temă