CS Otopeni și-a frânt zborul spre
punctele vizate ale etapei a XXV-a, la Oradea. FC Bihor, fără
victorie pe propriul teren de cinci luni și o săptămână, a făcut un
joc perfect din punct de vedere tactic și s-a impus categoric, scor
3-1, prin golurile marcate de Bundea, Lukács și Chiș.
Conduși excelent din teren de Zeno
Bundea, cel mai bun jucător al meciului, orădenii au dominat la
toate capitolele, și formația vizitatoare și-a permis să viseze
frumos doar trei minute, atât cât a ținut speranța după golul
egalizator marcat de Florin Manea, în mitanul secund. Imediat,
Lukács a readus Oradea în avantaj pentru ca scorul final să fie
stabilit de Chiș după o acțiune făcută de Remus Bențe.
Antrenorul orădenilor, Dan Dobai,
s-a arătat extrem de mulțumit de jocul elevilor săi, excepție fiind
doar ratările monumentale ale atacanților săi, care, ar fi putut
face ca pe tabelă diferența să fie și mai mare.
„Este o victorie care
ar fi trebuit să se contureze în prima repriză pe care am dominat-o
în totalitate. În repriza a doua am fost pragmatici și am reușit să
ținem echipa compactă. Golul egalizator al Otopeniului a venit după
o serie de ratări ale noastre. Am revenit însă rapid și spun că am
obținut o victorie categorică, poate cea mai categorică a Bihorului
din ultima vreme. Este inadmisibil cât am ratat, dar în cele din
urmă este bine că ne creăm ocazii de gol. În acest meci am avut cel
puțin cinci ocazii de a marca din postură de singur cu portarul, și
nu am făcut-o”, a spus Dobai.
Articol scris de Nicolae
MIHALCEA