FC Snagov a obținut cea de-a treia victorie în campionat, a doua
consecutivă, împotriva lui Dinamo II. Pentru ilfoveni au marcat
Nistor, de două ori, și Bereșoae, în timp ce pentru bucureșteni a
marcat tot un snagovean, Zeciu, autogol.
Dinamoviștii au început meciul de pe teren propriu cu tupeu.
Stănescu a fost aproape de a marca, șutul său din afara careului
lovind transversala. Trecuseră 15 minute de joc și la prima eroare
a defensivei, bucureștenii au fost taxați cu gol. Nistor a fost
atent la neînțelegerea dintre Stanca și Popa, iar atacantul a
trimis de la marginea careului în poarta goală. După nenumăratele
situații de gol pe care le-a ratat în meciurile trecute, Nistor a
avut nevoie de o eroare a adversarilor pentru a puncta primul său
gol în noul sezon.
Până la pauză, tot Snagovul a fost mai periculoasă în fața porții.
Dinu încearcă un lob de la 20 de metri, mingea este respinsă cu
greu în transversală și după cade pe plasă. Tot Dinu a fost la
capătul ultimei ocazii ale reprizei. Atacantul a pătruns în careu
pe stânga, a driblat portarul, a intrat în unghi și în încercarea
de a centra în fața porții goale Stanca a respins în corner.
La reluare, Diabate a fost primul care ar fi putut egala. Fundașul
alb-roșilor a ratat ținta din șase metri, lovitura sa cu capul din
șase metri trecând puțin peste. Festivalul barelor a continuat și
pe parcursul reprizei a doua. Primul care a luat-o la țintă a fost
Petrea. Mijlocașul a reluat în transversală după o centrare a lui
Bereșoae.
Stanca și-a reparat greșeala de la primul gol și în minutul 61
fundașul a dus la egalare. Centrarea sa în forță, de pe partea
dreaptă, l-a lovit pe Zeciu în picior, iar aceasta l-a surprins pe
Balauru și a intrat în poartă. Golul egalizator le-a dat curaj
dinamoviștilor. Ioniță trimite cu capul puțin pe lângă după o
centrare din lovitură liberă, iar Anton lovește și el
tranversala.
Ultimele zece minute au fost cu noroc pentru Snagov. Oaspeții au
profitat de ieșirea în atac a dinamoviștilor și au lovit de două
ori, prin Bereșoae și Nistor. Iancu a scăpat singur pe partea
stângă, și-a așezat mingea pentru o centrare perfectă, iar Bereșoae
aflat la colțul lung a trimis balonul cu latul din trei metri.
Nistor a punctat și el cu un lob de la marginea careului tot după o
acțiune de contraatac, atacantul reușind dubla și consfințind
victoria.
În urma celor trei puncte, FC Snagov egalează Dinamo II în
clasament, însă rămâne pe 12, dintre cele cinci echipe cu nouă
puncte, ilfovenii fiind cei mai slabi la golaveraj.
Dinamo II – FC Snagov 1-3
Zeciu (61 – autog.) / Nistor (16, 90+3), Bereșoae (84)
Dinamo II: Al. Popa – D. Stanca, Ioniță, Grigore,
Diabate – L. Rus, V. Ștefan – Todorovski, Stănescu (cpt.), Cazacu
(79 C. Nica) – Mărmăneanu (63 G. Anton)
Antrenor: Ion Moldovan
Snagov: Balauru (cpt.) – M. Dumitru, Zeciu, Ir.
Voicu, Boțu – Bereșoae, Petrea, Al. Radu, R. Iancu – V. Dinu, Al
Nistor
Antrenor: George Dumitru
Articol și foto de Marius
ANGHEL