Cristocea și Sin au reușit pe finalul partidei cu Dinamo II să
lovească decisiv și să trimită cele trei puncte puse în joc la
Constanța. Viitorul începe să-și revină după seria neagră și obține
cea de-a doua victorie consecutivă în campionat.
Primul sfert de oră al întâlnirii dintre Dinamo II și Viitorul
Constanța a reprezentat pentru fotbal aproape zero. Lipsit de
ocazii și după un start în care ambele echipe au părut că nu au
chef de joc, Cristocea a fost primul care a încercat să scoată
portarul din amorțeală. Lovitura liberă, de la 17 metri, a trecut
pe lângă poarta lui Curcă. Dinamoviștii au replicat și ei prin
lovitura de cap a lui Mărmăneanu, dar mingea a trecut puțin pe
lângă stâlpul lui Popa. Jocul a intrat din nou în amorțeală, doar
voleul lui Burnea, din șase metri, și respingerea lui Cătălin Popa,
de pe linie, în corner, fiind singura situație la vreuna dintre
porți de a marca.
După pauză, Chițu trage puțin pe lângă poartă, după un contraatac,
și produce primele daune în defensiva dinamoviștilor. La următoarea
fază, Cristocea îi umilește pe Burnea și Homei după ce îi fentează
de mai multe ori în careu și îl învinge pe Curcă cu un șut la
colțul scurt. Moldovan mută în atac, prin introducerea lui Kanda,
în încercarea de a egala, însă ocaziile nu apar. Mai mult, în
minutele de prelungiri, defensiva gazdelor greșește decisiv și îi
dă oportunitatea lui Sin, nou intrat, să majoreze scorul și să
asigure victoria Viitorului. Cârstocea i-a făcut jaloane pe Albert
și Cazacu, i-a pasat lui Sin, aflat singur la șase metri, care a
împins mingea în poarta goală.
Cele trei puncte acumulate astăzi de Viitorul îi readuce pe
constănțeni în lupta pentru primele locuri, fiind la o lungime de
șase puncte în spatele Ceahlăului și Săgeții, în schimb, Dinamo II
ajunge la patru partide fără victorie și ajunge în situația de a fi
la doar două puncte de ultimul loc retrogradabil.
Dinamo II – Viitorul
Constanța 0-2
Cristocea (65), Sin (90+2)
Dinamo II: Curcă (cpt.) – Stanca, Homei, Albert,
Burnea (70 Kanda) – L. Rus – Cazacu, Stănescu, Neculai (56 G.
Anton), V. Ștefan (81 Pavăl) – Mărmăneanu
Antrenor: Ion Moldovan
Viitorul: Ct. Popa – I. Călin, Larie, M. Rusu,
Rențea – Benzar, Banoti – R. Lupu (90 Sin), Cristocea (81 Dimcea),
Al. Chițu (74 Cârstocea) – Hertu
Antrenor: Cătălin Anghel
Articol și foto de Marius
ANGHEL