Verdeș, „iepurașul” Chindiei!

14 Apr. 2012, 00:40 Campionat

De la președintele de onoare Gică Popescu, aflat la tribuna a doua, până la ultimul suporter din colțul peluzei, Târgoviștea a trăit periculos în Vinerea Mare, pentru trei puncte cu Vâlcea. Au fost destule emoții în rândul celor aproape 2.000 de oameni care au lăsat pregătirile pentru Paște pentru un meci al Chindiei. Ba chiar și fluierături răzlețe, primele în 2012, după cea mai slabă repriză a roș-albaștrilor cu Flavius Stoican pe banca tehnică.

CSM-ul lui Artimon a condus aproape o oră pe Eugen Popescu, prin reușita lui Nicolae (11), ratând alte două-trei oportunități imense de a realiza surpriza lângă Turnul Chindiei, prin Stoica (39) sau Vătăjelu (48). Stoican a mutat bine la pauză, trimițându-I în teren pe Băluță și Anton, în locul lui Radu și Dobre, ambii aproape inexistenți în prima repriză. Puștiul de națională sub 20 de ani a egalat cu un șut simplu, după o ieșire greșită a veteranului Tufiși.

La 1-1, și susținută de tribuna care a uitat brusc de primele 45 de minute, Chindia s-a dezlănțuit, atacând cu toate liniile careul vâlcenilor. Omul potrivit la locul potrivit, Verdeș a înscris cu capul, din centrarea lui Poiană (81) pentru trei puncte care țin Târgoviștea în lupta pentru Liga I și aduc un Paște liniștit pe meleagurile dâmbovițene.

Pe 3 după egalul Severinului cu Poli

Victoria Chindiei, coroborată cu egalul Gazului cu Timișoara (1-1) propulsează trupa lui Flavius Stoican pe poziția a treia a clasamentului. Chindia va juca runda viitoare la Oradea, cu FC Bihor.

„Am întâlnit o echipă foarte bine așezată. Mă bucur că s-a văzut o schimbare de atitudine, față de jocul cu Juventus” – Flavius Stoican, antrenor Chindia Târgoviște

„Ne-a trădat condiția fizică. Nu am reușit să menținem ritmul de la început. Sper să evităm retrogradarea” – Alin Artimon, antrenor CSM Vâlcea

Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: photochic.ro

14 Apr. 2012, 00:40 Campionat
Pe aceeași temă