Vâlcea, doar două goluri în cinci etape. Nofitovici: „Nu găsim soluțiile în atac”

Adrian MUJEA, Mihai Andries 28 Sep. 2014, 17:16 Campionat
Vâlcea, doar două goluri în cinci etape.** Nofitovici:

CSM Râmnicu Vâlcea și FC Bihor Oradea au oferit azi unul dintre cele mai modeste jocuri văzute în Zăvoi în ultimii ani și încheiat cu un firesc 0-0. Singura ocazie notabilă a meciului a venit în prelungiri, când Lucian Iordache, intrat cu câteva minute în urmă pe teren, a prins un șut excelent de la 20 de metri, dar portarul orădean Fildan a salvat miraculos. Cu doar două goluri marcate în cinci etape, CSM este departe de a arăta ca o candidată la promovare, iar antrenorul secund al vâlcenilor, Fane Nofitovic acuză lipsa unui om de gol.

„Suntem de nerecunoscut în atac, suferim din nou în faza ofensivă, avem posibilități să ajungem în faza porții, dar, din păcate, acolo nu alegem soluțiile bune. Am încercat și cu un atacant și cu doi, am schimbat absolut tot, am încercat toate soluțiile, nu știu ce se întâmplă. Am întâmpinat și o serie de accidentări, care duc la o slăbire a lotului, plus că nu găsim soluțiile în față. Este nucleul din sezonul trecut, sunt aceeași fotbaliști. Jucătorii sunt demoralizați la finalizare, ei aduc mingea în fața porții, fac efort, respectă niște trasee, dar în ultimii 20 de metri, doar valoarea jucătorului decide, încercăm toate mijloacele care depind de noi să marcăm” a declarat Nofitovici.

Secundul vâlcenilor a anunțat că, în ciuda startului slab, obiectivul rămâne promovarea. „Nu renunțăm sub nicio formă la promovare, renunțăm doar în momentul în care vom pierde meciuri. Nu trebuie să intrăm în pasă neagră, trebuie să marcăm, echipa are nevoie de marcatori, s-a a lovit și Coman, un jucător important pentru noi. Nu există o logică a accidentărilor, s-au întâmplat mai multe. Îmi pare rău că suntem în situația asta, dar nu dezarmăm, cu siguranță o vom scoate la capăt. Există fluctuații la Liga a II-a, nu există echipă care să aibă continuitate, până acum, doar Reșița, pe un fond bun, a avut continuitate în rezultate”.

Vâlcea nu convinge în ofensivă, în situația în care Câju și Coman sunt accidentați, Nkongue, Codin și Adrian Popa par ieșiți din formă, noii veniți Neagu și Calcan nu impresionează, iar la Tănasă s-a renunțat foarte ușor. Antrenorul principal al vâlcenilor, Erik Lincar a stat azi în tribună și și-a ispășit ultima etapă de suspendare din cele trei primite după eliminarea suferită în jocul cu Poli Timișoara.

Articol scris de Adi GEORGESCU
Foto de Dan LIXANDRU

Adrian MUJEA, Mihai Andries 28 Sep. 2014, 17:16 Campionat
Pe aceeași temă