„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc nu a făcut cel mai bun meci contra celor de la Chindia, sâmbătă, în etapa a 11-a a Ligii 2, dar a scos maxim. Golurile lui Curtuiuș și Rus au anulat reușita lui Cherchez, iar cele trei puncte o duc pe UTA în vârful ierarhiei seriei de Vest a ligii secunde.
La finalul disputei, Roland Nagy a fost fair-play și a vorbit în termeni laudativi la adresa dâmbovițenilor. „Nu întâmplător Chindia are o poziție fruntașă în clasament. Există calitate foarte bună atât în defensivă, cât și în atac. Să nu uităm că nu pierduseră până azi în deplasare, și, cu excepția primei etape, au înscris meci de meci. Se exprimă bine în sistem de viteză, atât pe centru, cât și pe benzi, e o echipă preocupată de atac, ce ne-a pus mari probleme azi. Chiar dacă – practic – am început partida de la 1-0, am fost obligați de forța lor să facem pasul înapoi. Ne-au dominat, dar, așa cum am spus și în decursul acestei săptămâni, important este să credem în victorie și iată că a sosit cea de-a patra consecutivă. E ceva inedit acest parcurs al nostru”, a punctat antrenorul arădenilor.
Vorbind despre prestația echipei sale, fostul mijlocaș a afirmat: „Sigur, jocul avut pe alocuri de suferit la construcție, pe progresie, dar și la finalizare. În repriza secundă, am crescut prin prisma atitudinii, am și venit cu doi fotbaliști proaspeți, dintre care unul a și înscris. Am echilibrat jocul după pauză, am fost mai prezenți, mai activi, am avut și ocazii de gol. Până la urmă, împotriva unei astfel de echipe trebuie să dai totul din tine pentru a o învinge, iar jucătorii noștri au caracter și spirit de sacrificiu. Aici s-a făcut până la urmă diferența”.
Cel puțin până duminică, UTA e pe primul loc. „În clasament nu mă uit prea mult, ci le spun mereu fotbaliștilor că trebuie să muncim săptămână de săptămână și să creștem în joc. Știm că uneori nu evoluăm prea bine, publicul arădean este și el unul pretențios, vrem să creștem și mai mult în joc. Dacă reușim să facem asta, cred că ne putem menține pe această linie câștigătoare”, a încheiat Nagy.
VEZI un FOTOREPORTAJ cu meciul dintre UTA BD și Chindia
UTA Bătrâna Doamnă și CSM Râmnicu Vâlcea sunt la egalitate de puncte în fruntea Seriei a II-a, însă FCM Baia Mare îi poate întrece duminică dacă va câștiga la CS Mioveni.
Sursa: Sport Arad