UTA, îngenuncheată la Sfântu Gheorghe de Sepsi OSK. Suciu: „Cea mai bună repriză de când antrenez”. Hadnagy a reușit un hat-trick

Marius ANGHEL 01 Oct. 2016, 16:19 Campionat

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a surclasat-o pe UTA Bătrâna Doamnă la capătul unei ultime jumătăți de oră perfecte în cadrul meciului din etapa a 10-a a Ligii 2. Curtuiuș i-a dus pe arădeni în avantaj imediat după pauză, dar gazdele, inspirate de Attila Hadnagy, au defilat până la final. A fost 4-1, dar scorul putea fi și mai mare la ce ocazii s-au mai ratat în ultimele cinci minute.

La final, euforia a fost la cote înalte în tabăra formației din Covasna, încurajată călduros de un public numeros (aproximativ 1800 de spectatori). Valentin Suciu a fost cu adevărat mulțumit, dar încearcă să-și țină băieții cu picioarele pe pământ. „A fost victoria cea mai mare din acest campionat, cu repriza cea mai bună făcută de când antrenez această echipă. Cu puțin noroc am mai fi putut marca încă trei-patru goluri, dar ar fi fost prea umilitor față de una dintre favoritele mele din copilărie, UTA. Am fost net superiori adversarului, victoria e mai mult decât meritată. Chiar dacă suntem aproape de podium nu ne gândim la altceva. Vrem să strângem puncte într-o manieră silențioasă, fără să observe nimeni”, a spus tehnicianul lui Sepsi.

Cu hat-trick-ul împotriva UTA-ei, Attila Hadnagy a ajuns la cota 13 în acest sezon. „Pentru astfel de m-am întors din Liga 1 acasă. M-am simțit și mă simt excelent aici, le mulțumesc suporterilor pentru toată susținerea”, a spus golgheterul Ligii a 2-a.

În fine, pe aceeași linie euforică s-a situat și finanțatorul lui Sepsi. „În acest meci am realizat tot ce am visat eu din momentul în care am început să finanțez această echipă, în urmă cu 5 ani”, a fost concluzia lui László Diószegi.

Text: Sport Arad
Foto: FB Sepsi OSK

Marius ANGHEL 01 Oct. 2016, 16:19 Campionat
Pe aceeași temă