Ripensia a pierdut ambele derby-uri cu ASU Politehnica din acest sezon al Ligii 2. Dacă în tur a fost 2-0, acum a fost 2-1 pentru alb-violeți, iar Ciprian Urican a fost foarte dezamăgit de elevii săi. Ratările mari l-au exasperat pe antrenorul cu care clubul dorește să continue și sezonul viitor, care s-a plâns nu doar de aspectul strict tehnic, dar și de cel legat de atitudine.
Urican crede că echipa trebuia să se raporteze la acest meci ca și la alte partide de campionat. „Pentru mine aceasta nu era un derby. Era un joc ca oricare altul. Trebuia tratat la fel, ca și un joc la care am avut sabia lui Damocles deasupra capului. Dacă data trecută mi-am asumat eu, acum ar fi timpul să-și asume și jucătorii partea de vină. Nu așa se tratează un joc de o asemenea factură. Au avut o atitudine care a lăsat mult de dorit. Și dacă nu și-o schimbă, lucrurile nu sunt în regulă”, a punctat Urican, vizibil nervos după meci.
Crede că ineficiența va afecta obiectivele Ripensiei în viitor
De altfel, Urican a pus cumva degetul pe rană, deoarece, tot sezonul, fotbaliștii roș-galbeni au avut multe meciuri cu ratări incredibile. Pentru viitor, tehnicianul crede că dacă nu se schimba acest aspect, clubul va avea de suferit.
„Le-am spus la pauză că nu se poate, ei trebuie să înțeleagă că într-un joc de asemenea calibru nu se poate să ratezi în repriza adoua cu atâta nonșalanță, parcă vin altele. Adversarii la a doua ocazie din repriza a doua au dat gol. Nu se poate așa ceva! Tocmai pentru că gândim prea aproape, nu vedem mult mai departe. Poate sunt vorbe goale. Dar ca să fim unde își dorește acest club să fie, trebuie să își schimbe jucătorii total atitudinea. Și pentru cei de la ASU Poli a fost tot pe ultima sută campionatul”, consideră Urican.
Mai are un meci, dar nu ia decizii la nervi
După înfrângerea cu Pandurii, Urican a spus că ultimele meciuri contează pentru păstrarea în lot a anumitor jucători. Foarte supărat, tehnicianul spune că se va gândi dacă face ceva radical sau nu până la jocul cu Știința Miroslava, din ultima etapă.
„Trebuie să te respecți până în ultimul minut de joc. Asta le-am cerut. Nu pot să șterg lucrurile bune pe care le-au făcut. Dar nu se poate să tratezi un final de joc în asemenea manieră. Din punctul meu de vedere este revoltător. Eu sunt foarte supărat”, a conchis profesorul de cursuri UEFA Pro.
Cu o etapă înainte de finalul sezonului, Ripensia se află pe locul 13, cu 45 de puncte și poate urca cel mult două poziții în clasament. În utlima rundă o va întâlni pe teren propriu pe retrogradata Știința Miroslava.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax Foto)