Un punct câștigat de sătmăreni

Marius ANGHEL 07 Nov. 2013, 17:21 Campionat
Un punct câștigat** de sătmăreni

Seria 2 a Ligii a II-a de fotbal și-a disputat miercuri prima intermediară, în etapa a 10-a. Olimpia Satu Mare a primit vizita formației CS Mioveni în fața căreia a remizat, scor 1-1. Un punct câștigat de sătmăreni, printr-un gol marcat din penalty de Zsiga în minutul 37.

În tribunele stadionului Olimpia au venit în jur de 1.000 de spectatori, mai puțini față de meciurile desfășurate în zilele de sâmbătă. Meciul a început cu o ușoară dominare a sătmărenilor, care au avut și prima mare ocazie de a marca. Zsiga a executat în minutul 8 o lovitură liberă de la 25 de metri, însă mingea a lovit bara. În continuare, oaspeții au început să ne domine, și au reușit să deschidă scorul în minutul 25. Atunci, Alin Popa a primit pe dreapta o minge la care a ieșit neinspirat portarul Șuta. Din colțul careului, Popa a ridicat balonul peste portarul nostru, iar din acel moment Mioveniul avea 1-0.

Oaspeții au avut ocazia să-și dubleze avantajul (min. 36) însă Ayza a nimerit transversala. Un minut mai târziu, Olimpia primește un penalty, după ce Cotigă atinge mingea cu mâna în careu. A executat Zsiga cel care avea să stabilească și scorul final al partidei 1-1.

În partea secundă au lipsit ocaziile de poartă, Tănasă a ratat după ce a rămas singur cu Șuta, acesta s-a încurcat cu mingea la picior (min 56). În minutul 72 Olimpia s-a văzut ușor în atact. Zsiga i-a dat o pasă filtrantă noului intrat Dragoș dar care nu a reușit să ajungă la minge, portarul oaspete fiind mai rapid. Pe final Mioveniul a fost suprinsă în atac când a beneficiat de câteva lovituri de la colț, însă fără rezultat.

Olimpia: Șuta – Muntean, Ene, Mureșan, Iuhas, Gavrilescu, Villand (Bujor 74), Svarczkopf (Micaș 65), Zsiga, Feier (Dragoș 68), Lemac.
Mioveni: Ciucă, Cotigă, Pasăre, Olteanu, Stan, Popa, Răuță, Negoiță, Ayza, Năstăsie, Tănasă.

Una peste alta, Olimpia Satu Mare are acum 14 puncte și ocupă poziția a 7 în clasament (înaintea disputării meciului ASA Târgu Mureș – Gloria Bistrița), loc ce ne trimite în play-out. Urmează o deplasare foarte grea, sătmărenii vor juca sâmbătă de la ora 11.00 cu una dintre echipele care-și doresc să promoveze la capătul sezonul, și anume Gloria Bistrița. Cele două formații s-au întâlnit ultima oară în Divizia A, în anul 1999, atunci când sătmărenii au câștigat acasă cu 1-0 prin golul marcat de Negrea.

Sursa: Informația zilei

Marius ANGHEL 07 Nov. 2013, 17:21 Campionat
Pe aceeași temă