Deocamdată, Adrian Falub nu a confirmat decât înțelegerea verbală cu „Bătrâna Doamnă” și, din informațiile noastre, le-a cerut conducătorilor să clarifice, printre altele, și situația lui Eugen Trică. Printr-un comunicat al administratorului judicuiar, antrenorul a fost anunțat că a fost demis, însă asta nu era o surpriză pentru oltean. Acesta a atacat în Instanță decizia primită încă din luna noiembrie și susține că până ce nu va primi un răspuns de la judecătorul sindic nu va pleca de la club.
Asta se va întâmpla de abia pe 6 martie și Trică pare decis să-și apere postul. Teoretic, încă are sprijinul suporterilor și fotbaliștilor, care sunt prea puțin încrezători în bunele intenții ale lui Adrian Marțian. Acesta spune că va finanța din nou clubul începând cu 20 ianuarie, dată la care lotul UTA-ei ar trebui să se reunească sub comanda lui Adrian Falub.
Trică vorbește în termeni frumoși despre fostul fundaș al Universității Cluj și nu crede că va exista o problemă între ei peste 9 zile. „Ne cunoaștem și cel puțin eu îl respect foarte mult. E un antrenor bun, un băiat deștept, care știe foarte bine care este situația la UTA și cred că nu va veni la Arad atâta timp cât eu sunt încă antrenorul echipei. Mai trebuie să se știe că nici eu nu vreau circ, sunt sătul de așa ceva, cid oar vreau să-mi respect contractul ce-mi expiră în vară”, a precizat olteanul.
Sursa: SportArad