Teleșpan: „Îmi e rușine să ies pe stradă”

22 Apr. 2010, 12:34 Campionat
Teleșpan:**

CSM a pierdut miercuri în Zăvoi, 2-4 cu U Cluj, deși conducea cu
2-1 în minutul 80 și vâlcenii încep să tremure serios pentru
rămânerea în Liga a II-a. Plecarea antrenorului Alin Artimon se
resimte din plin la echipa vâlceană, ajunsă la cel de-al treilea
eșec consecutiv.

„M-am săturat să avem parte de erori individuale
grave la fiecare meci. Meciul se îndrepta clar spre victoria
noastră, dar a venit gafa lui Rusandu. Până în acel moment, nu am
ce să reproșez nimic nimănui, dar apoi nu am mai înțeles nimic.
Nici nu avem rezerve de valoare, la Vâlcea, decât să faci
schimbări, mai bine nu le faci. Îmi e și rușine să ies pe stradă,
pe mine mă înjură lumea, jucători își fac valiza și pleacă. Trebuie
să ne facem griji pentru retrogradare, dacă pierdem și la Turda,
atunci chiar avem probleme mari”
a spus Dumitru
Teleșpan.

Articol scris de Adi
Georgescu

22 Apr. 2010, 12:34 Campionat
Pe aceeași temă