Teja: „Felicit jucătorii pentru atitudine. Mergem pe ideea de a crește tineri”

Teja:**
  • Antrenorul Universității cluj spune că nu are un obiectiv fix și că acesta se poate modifica în funcție de evoluțiile jucătorilor tineri.
  • Mihai Teja declară că mai are încă de primit bani de la „U” Cluj, dar nu acesta este motivul pentru care a revenit.


Mihai Teja a câștigat cu 4-0 meciul în care a redebutat ca antrenor la Universitatea, cel cu FC Caransebeș, și a avut parte de debutul perfect, dar nu se entuziasmează.

„Felicit jucătorii pentru atitudine și pentru modul în care s-au dăruit, pentru plăcerea lor de a juca fotbal. Este adevărat, nu am întâlnit nici cel mai puternic adversar, dar m-a mulțumit atitudinea fotbaliștilor mei. Acești copii au potențial. Noi vrem să câștigăm toate meciurile, ne dorim să intrăm în play-off, important e să avem continuitate și să jucăm un fotbal organizat. Dacă dăm gol din întâmplare, ne putem bucura pe moment, dar atunci nu vom face nimic. Important e să creștem. Obiectivul este să creștem”, a spus Teja.

Antrenorul spune că Universitatea va merge în continuare pe ideea promovării tinerilor și nu va face transferuri importante nici în iarnă. „Nu avem o strategie de transferuri pentru perioada de iarna, noi mergem pe ideea de a crește acești tineri pe care îi avem. Dacă promovam și dăm unul cu 500.000 sau 1,000.000 de euro, se salveaza și clubul. Dacă avem performante, putem atrage și alți sponsori. Ne dorim să creștem acest brand”, a spus tehnicianul care încă nu și-a primit nici banii pentru trecutul mandate pe banca clujenilor. „Eu nu am venit pentru bani aici, am venit cu sufletul și am venit să ajut pentru că am trăit o perioada frumoasă aici. Am o datorie de recuperat de peste un an de zile, puteam cere falimentul, puteam cere bani, dar n-am făcut-o. E important să creștem în joc, să avem continuitate. Nu sunt Mourinho și nici n-am venit la Real Madrid să negociez foarte mult venirea mea aici”, a spus Teja.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN

Pe aceeași temă