„Tase” și „Vioară”, ăsta e fotbal?

Horia Alexoae, Marius ANGHEL 29 Mar. 2014, 17:00 Campionat

Sport Club Bacău și Gloria Buzău au oferit un spectacol dezamăgitor într-un meci ce avea ca miză ocuparea ultimului loc care duce în play-off. Ce e mai trist e faptul că antrenorii celor două echipe au fost cândva fotbaliști adevărați ai primului eșalon de la noi, iar acum antrenează un fotbal pe care acum vreo 25-30 de ani îl vedeai prin campionatele județene. Singurele licăriri ale jocului au venit de la execuțiile lui Marcu și Căinari, dar e mult prea puțin pentru acest nivel.

Prima acțiune mai de Doamne-ajută a partidei s-a consumat la poarta buzoiană abia în minutul 30, atunci când șutul lui Luncanu a lovit bara din stânga porții lui Stoicescu. Peste 7 minute, băcăuanii au deschis scorul prin Ungureanu, foarte bine angajat de Hurdubei, vârful gazdelor învingându-l pe portarul buzoian cu un șut puternic, de la 10 metri.

După pauză, buzoienii au pus stăpânire pe joc, profitând și de pasul înapoi al băcăuanilor dictat de antrenorul Tănase, care l-a schimbat pe Claudiu Tudor cu Dumitriu. Fotbalul a rămas, însă, tot pe la vestiare, iar purtătorii de tricouri de pe gazon au jucat, în cea mai mare parte a timpului, un ping-pong lent având ca fileu centrul terenului. Gloria a egalat în minutul 77, atunci când, în urma unui corner, Bobe, scăpat din marcaj de Șchiopu, a înscris lejer, din careul mic.

Ultima ocazie a meciului a fost reprezentată de lovitura liberă executată de Hurdubei și respinsă de Stoicescu, iar spectatorii au plecat acasă dând din mâini a lehamite.

SC BACĂ‚U
GLORIA BUZĂ‚U
1-1

Bg. Ungureanu ”37 / Bobe ”76

Petrariu – Luncanu, Burcă, Lozneanu, Sascău – Căinari, Taban, Cl. Tudor (58 Dumitriu), Husein (73 Șchiopu) – B. Ungureanu (80 Predoiu), Hurdubei. Antrenor: Viorel Tănase.

Stoicescu – Dumitru, Bîrsănel, Agache, Vlaicu – Voicu (46 Crețu), Mihăescu, Marcu, Burlacu (64 Bobe) – G. Ion, Pantelie (78 Abba). Antrenor: Viorel Ion.

Cartonașe galbene: Husein (min. 40), Luncanu (min. 88) / Crețu (min. 64), Marcu (min. 75).
Arbitru: Florin Miron (București); Asistenți: Stelian Slabu (Brașov) și Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea).
Spectatori: 500   

Articol scris de Horia ALEXOAE
Foto: Dan DUȚĂ‚

Horia Alexoae, Marius ANGHEL 29 Mar. 2014, 17:00 Campionat
Pe aceeași temă