Microbiștii dâmbovițeni au avut de așteptat un an pentru a vedea din nou trei goluri ale favoriților într-un singur meci și o victorie lejeră pe stadionul Eugen Popescu. Ultima izbândă notabilă a roș-albaștrilor înaintea etapei de sâmbătă se consumase în 24 mai 2008, 3-0 cu FC Timișoara II în ultima rundă a sezonului trecut ! Au urmat meciuri de coșmar, penalty-uri ratate în minutul 90, unele partide decise de mari erori de arbitraj, per total un campionat mediocru și o clasare în subsol, alături de lanterna ISCT.
Â
Â
Și totuși, 400 de suflete au venit pe stadionul de lângă Turnul Chindiei să vadă derby-ul codașelor din B2, unul dominat și câștigat de Municipal, la capătul unei evoluții cu mult peste media din 2008-2009. Anton (9 – șut senzațional de la 25 metri, sub bară), Beni Popescu (39 – șut din unghi, la colțul lung) și juniorul Pătrașcu (78-penalty) au punctat pentru gazde, reușita ardelenilor fiind semnată de Sancira, dintr-un penalty transformat pe final. „Dacă jucam așa tot campionatul, eram între primele opt echipe din serie”, au opinat târgoviștenii la sfârșitul celei de-a patra victorii din acest sezon.
Â
Â
Din păcate, nu toți adversarii au semănat cu Câmpia Turzii, formație modestă însă venită sub Turn să joace deschis. Cum baremul este aproape îndeplinit, târgoviștenii nu mai au ce pierde pe final de sezon, având de jucat în următoarele două runde cu Drobeta și U Cluj.
Â
Mă bucur că i-am făcut fericiți pe spectatorii care au rămas alături de noi
Haralambie Becheanu, antrenor FCM Târgoviște
Â
Vom lupta până în ultima secundă pentru evitarea retrogradării
Cosmin Anton, mijlocaș FCM Târgoviște
  Â
Mă bucur că am contribuit la această frumoasă victorie
Mirel Matei, atacant FCM Târgoviște:
Â
Â
articol scris de Ionut MARIN (Târgoviște)
Â