„Bătrâna Doamnă” a avut parte de sprijinul a aproape 100 de
susținători la partida de la Strejnic, desfășurată împotriva celor
de la Petrolul. Aproape 70 dintre acești au plecat de vineri seara
din Arad, restul fiind fani ai echipei arădene din apropierea
Ploieștiului. Chiar dacă se anunța a fi o deplasare de risc maxim,
incidentele au fost minore.
La sosirea la stadionul Conpet, fanii ploieșteni au aruncat cu
pietre înspre arădeni, aceștia au vrut să rispoteze, însă forțele
de ordine au liniștit repede spiritele. În debutul partidei, tot
„lupii” au aruncat cu petarde spre sectorul ocupat de galeria
„Bătrânei Doamne”, dar niciuna dintre acestea nu și-a atins ținta.
Aceiași fani ai gazdelor au trimis petarde și în direcția
jucătorilor arădeni, dar singurul care era s-o pățească rău a fost
asistentul Costin Florescu.
Arădenii și-au susținut în permanență echipa, având puterea de a-i
aplauda pe utiști chiar și la final, atunci când tabela de marcaj
consemna scorul de 3-2 în favoarea ploieștenilor. Nici pe drumul de
întoarcere utiștii nu au întâmpinat probleme.
Voiculeț: „Ne cerem
scuze suporterilor”
Golgheterul „Bătrânei Doamne” și al seriei de Vest a ligii
secunde și-a făcut datoria și în derby-ul fostelor campioane, cu
Petrolul Ploiești. Adrian Voiculeț a deschis scorul în minutul 6
din penalty, iar în minutul 32 a șutat superb, de la 30 de metri,
sub transversală. În ciuda acestor reușite, UTA nu a reușit să
scoată nici măcar un punct. „Nu sunt eu în măsură să
dau explicații despre ce s-a putut întâmpla cu noi în partea a doua
a meciului. Sunt foarte trist și nervos că nu am reușit să scoatem
nici măcar un egal din această deplasare. E păcat de acești
suporteri minunați, pentru ei era foarte important acest meci și ar
fi fost bucuroși și dacă am fi obținut un egal. Îmi pare rău de ei,
au dovedit că iubesc cu adevărat UTA venind atâta drum. Pe calea
aceasta ne cerem scuze în fața lor, au fost minunați astăzi. Am
avut 2-0 la pauză, nu știu dacă se poate spune că am pierdut pe
mâna noastră meciul. Oricum, nu aveam voie să facem așa
ceva”, ne-a declarat Adrian Voiculeț.
Atacantul venit gratis în vară de la FC Argeș a ajuns la cota 13
goluri reușite în acest campionat, având patru reușite în trei
partide jucate în retur!
Sursa: Sport Arad
Foto: Cosmin
Manea