Derby-ul de la Constanța dintre Farul și Petrolul, desfășurat luni seară, pe stadionul „Gheorghe Hagi”, în cadrul etapei a 4-a a Ligii 2, a stârnit un interes major din partea iubitorilor de fotbal. În consecință, la porțile arenei s-au format cozi, iar accesul în tribune s-a făcut greu, unii dintre spectatori ratând începutul partidei. Evident, au fost și nemulțumiți din cauza acestei situații, iar clubul Farul a publicat astăzi un comunicat în care își cere scuze, însă, totodată, face și reproșuri.
Farul spune că a pus la vânzare bilete, prin intermediul mai multor magazine, pentru meciul cu Petrolul cu trei zile înainte și că fanii au preferat să se înghesuie înaintea jocului la cele două case de bilete de la stadion. În total au fost vândute 1.588 de bilete, dintre care 1.516 la casieriile de la fața locului.
În plus, Farul a anunțat că, în ciuda campaniei pornite pe 19 iulie, pentru vânzarea abonamentelor, doar 36 au fost vândute până acum, cu toate că cererile inițiale erau foarte mari. Pagina de Facebook a echipei este urmărită în acest moment de 18.920, însă adevărații fani ai echipei care ajută, într-adevăr, sunt foarte puțini. S-a realizat însă un progres față de săptămâna trecută, atunci când Ciprian Marica, finanțatorul clubului, anunța la ProSport Live că Farul a vândut doar 20 de abonamente.
Iată comunicatul:
„Înainte meciului FC Farul Constanța – Petrolul Ploiești, disputat luni, pe stadionul „Gheorghe Hagi”, în etapa a 4-a a Ligii a 2-a, la casele de bilete din fața tribunei oficiale a stadionului nostru, s-a creat aglomerație în urma afluenței numeroase a suporterilor echipei noastre, care au ales să-și achiziționeze bilete chiar în ziua meciului, de la casele de bilete. Din acest motiv, o parte dintre fanii alb-albaștri au ratat startul jocului, intrând în tribune după primul fluier al arbitrului. Ne cerem scuze pentru această situație, însă clubul nostru a luat măsuri încă dinaintea startului sezonului pentru a evita acest gen de probleme, după cum urmează:
– Pe 19 iulie, au fost puse în vânzare abonamente atât online, pe site-ul partenerilor de la Eventim, www.eventim.ro, cât și la sediul clubului. Din păcate, în ciuda cererii inițiale foarte mare, în mai mult de o lună s-au vândut doar 36 de abonamente, dintre care 29 la stadion și 7 online
– Tot prin partenerul Eventim, biletele de intrare la meciuri se pot cumpăra online, de pe site-ul www.eventim.ro, dar și de la magazinele partenere: Vodafone, OMV, Cărturești și Humanitas. În acest caz, biletele sunt puse în vânzare cu trei zile înaintea datei de disputare a meciului. La meciul de luni, s-au vândut 1.588 de bilete, dintre care: 1.516 la casele de bilete, 15 la Cărturești, 4 la Vodafone, 27 la OMW, 26 la magazinele partenere
– În incinta stadionului au fost amplasate 2 case de bilete și luăm în calcul suplimentarea numărului acestora pentru evenimentele viitoare, dar avem rugămintea către suporteri de a ajunge din timp la stadion, pentru a evita aglomerația
Vă mulțumim pentru înțegere!
Vă reamintim oferta noastră pentru abonamente în cadrul campaniei „Abonament pentru Centenar”:
– 1.000 de abonamente la peluze – 150 lei abonamentul
– 600 de abonamente la Tribuna I – 220 lei abonamentul
– 400 de abonamente la Tribuna A – 300 lei abonamentul
– 25 de abonamente la Tribuna 0 – 400 lei abonamentul
– 25 de abonamente la Tribuna oficială – 500 lei abonamentul
– Elevii peste 14 ani, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 30 de lei la achiziționarea abonamentului.
– Abonamentele sunt valabile la toate meciurile de pe teren propriu susținute de FC Farul Constanța în campionatul Ligii a 2-a ediția 2019/2020.
– Toți abonații beneficiază de o reducere de 10 la sută la materialele promoționale achiziționate din magazinul oficial al clubului.
Prețurile pentru biletele pentru actualul sezon:
– 10 lei la Peluze
– 15 lei la Tribuna I
– 20 lei la Tribuna A”.
Menținerea galeriei Farului pe stadion după fluierul final, o decizie luată de Jandarmerie
Totodată, clubul Farul a explicat și de ce galeria echipei a fost forțată să rămână încă 15 minute pe stadion după încheierea meciului. Gruparea constănțeană a anunțat că măsura a fost luată în exclusivitate de Jandarmerie, deși, de obicei, galeria echipei oaspete este cea care trebuie să aștepte la final.
„La finalul partidei dintre FC Farul Constanța și Petrolul Ploiești, disputată luni, pe stadionul „Gheorghe Hagi”, în etapa a 4-a a Ligii a 2-a, suporterii echipei noastre aflați la peluza dinspre tabela de marcaj au fost reținuți de forțele de ordine timp de 15 minute, după ultimul fluier al arbitrului. Decizia a aparținut în exclusivitate conducerii dispozitivului Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, care asigură ordinea și siguranța la meciurile disputate pe teren propriu de echipa noastră, măsura fiind luată pentru a evacua fanii echipei oaspete și a evita eventualele incidente între cele două galerii. Clubul nostru consideră că o astfel de măsură nu este în concordanță cu măsurile luate pe stadioanele din întreaga lume, unde, de regulă, fanii oaspeților sunt rugați să rămână în incinta stadionului, până când fanii gazdelor părăsesc arena. De altfel, așa s-a procedat și în cazul meciului din prima etapă, Rapid București – FC Farul Constanța, când grupul de suporteri constănțeni a rămas minute bune pe stadionul din Regie, după încheierea partidei, tot pentru a evita eventualele incidente. Ne dorim o colaborare bună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, astfel încât pe viitor să găsim împreună cele mai bune decizii pentru a evita eventuale tensiuni cu suporterii noștri și a le arăta respectul pe care îl merită pe stadion.
Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a anunțat Farul.
Foto: Farul Constanța