Totul pentru promovare! Anunțul făcut de galeria „FC U Craiova” înaintea primului meci pe teren propriu din noul sezon: „Ne încălcăm cuvântul dat doar cu acest scop”

Marius ANGHEL 27 Aug. 2019, 21:43 Stiri
Totul pentru promovare!** Anunțul făcut de galeria

Suporterii echipei patronate de Adrian Mititelu, U Craiova 1948 SA, au renunțat la protestul pe care l-au început în vara lui 2018. Sezonul trecut au susținut echipa doar în deplasare, supărați că partidele de „acasă” au avut loc la Drobeta Turnu Severin, pe stadionul Municipal.

Acum, pentru ca „FC U Craiova” să nu mai rateze promovarea, au anunțat că renunță la această ambiție și vor susține echipa și la meciurile de acasă, organizate tot la Severin.

„Echipa are nevoie de noi! Fraților, după ce anul trecut echipa a ratat promovarea, ne vedem puși în postura de a pune presiune și mai mare pe jucători, pentru că Știința nu își permite să mai stea încă un an în Liga a 3-a. Le transmitem jucătorilor că vom face tot posibilul sa le fim alături la toate meciurile, atât ‘acasă’ cât și în deplasare. Însă, îi înștiințam de pe acum că singurul țel este PROMOVAREA. Ne încalcăm cuvântul dat de a nu merge la meciurile de la Drobeta Turnu Severin, doar cu acest scop de a-i susține mereu și nu acceptăm să ne mai dezamăgească.

Rămânem însă pe aceeași pozitie și îi vom cere finanțatorului echipei să-și respecte promisiunea de a aduce echipa la Craiova, acolo unde îi este locul. Că va construi un alt stadion sau că va cădea la o înțelegere pentru a juca pe alt stadion din Craiova, mai puțin ne interesează manevrele lui, echipa este în această situație doar din cauza lui și nu a Peluzei Sud 1997, singura care a iubit aceasta echipa necondiționat”, e mesajul postat pe pagina de facebook a celor de la Peluza Sud 1997.

În prima etapă a noului sezon, U Craiova 1948 SA s-a impus cu 1-0 în deplasare cu Șoimii Lipova, prin golul marcat de Marian Stoenac (49). Echipa lui Mititelu a fost mutată de FRF în Seria a 4-a a Ligii 3, după ce anul trecut a ratat promovarea din Seria a 3-a, în fața celor de la Turris Oltul Turnu Măgurele. 

U Craiova 1948 SA joacă primul meci pe teren propriu în acest sezon de Liga 3 sâmbătă, de la ora 18:00, cu Gilortul Târgu Cărbunești. Până atunci însă, miercuri, de la ora 19:00, tot la Severin, joacă în Turul III al Cupei României cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, echipă din Liga 2.

Adrian Mititelu a anunțat că va construi un stadion unde să joace echipa sa, în „Balta Craioviței”. Potrivit declarațiilor acestuia, arena va avea 12.500 de locuri și va fi gata până în 2020. Lucrările nu au început.
 

Marius ANGHEL 27 Aug. 2019, 21:43 Stiri
Pe aceeași temă