La finalul meciului de la Constanța, 1-1 cu Farul, antrenorul Săgeții, Aurel Șunda, s-a arătat mulțumit de jocul echipei, cât și de rezultat. Noul tehnician al echipei de pe litoral a dezvăluit de ce s-a întors la Năvodari și ce obiectiv are.
„Am făcut un joc bun. Băieții au dat tot ce au avut mai bun din ei și sunt mulțumit de rezultat. Cu puțin noroc puteam să plecăm cu toate cele 3 puncte, dar și egalul este un rezultat bun în condițiile în care echipa nu s-a pregătit în pauza competițională.
Am ales să revin pe banca tehnică pentru că mă simt legat de această echipă și pentru că am rămas cu un gust amar după barajul din sezonul trecut. Nu avem ca obiectiv promovarea, însă din sezonul viitor ne dorim acest lucru, pentru asta am venit, să alcătuiesc o echipă cu care la anul să promovăm.” a declarat tehnicianul năvodarenilor.
Săgeata Năvodari se află la trei puncte în spatele Deltei Dulcea, echipa clasată pe cel de-al doilea loc promovabil.
Articol și foto de Alexandru RAITA