„Sunt fericit când văd bucuria elevilor mei”

22 Apr. 2010, 15:03 Campionat

Ciprian Danciu a declarat la
finalul meciului cu Minerul Lupeni că jucătorii săi au început
meciul mai moale, dar că, treptat, și-au intrat în ritm. Atrenorul
a mai mărturisit că clubului îi lipsește o bază, dar e fericit când
vede bucuria jucătorilor săi.

„Am început meciul
puțin mai moale, însă treptat, treptat am început să controlăm
jocul. Am făcut două mari greșeli și din una dintre acestea am luat
gol. Dar, din nimic nu poți scoate decât nimic. Ne lipsește baza,
fundația și fără fundație nu poți să construiești. Ne lipsește
rezistența fizică, dar dacă vom reuși să ne punem la punct cu
pregătirea fizică sunt convins că ne vom îmbunătăți jocul și vom
câștiga mai multe puncte. Eu sunt însă bucuros pentru că văd
bucuria băieților, sunt între ei și pot să vă spun că rezultatele
din ultimele meciuri le dau încredere în forțele lor, chiar dacă
azi am obținut doar un egal. Sper ca din deplasarea de la Craiova
să ne întoarcem cu minim un punct, desigur că noi ni le dorim pe
toate trei. În momentul acesta singurul lucru de care îmi este
frică sunt accidentările. Ne vom confrunta cu o gravă problemă de
lot dacă apar accidentări.”
, a declarat antrenorul
clubului FC Baia Mare.

Sursa: sportlocal.ro

22 Apr. 2010, 15:03 Campionat
Pe aceeași temă