„Sunt convins că putem câștiga cu Otopeni!”

28 Mar. 2012, 11:14 Campionat

Președintele executiv al FC Farul, Marcel Lică, a declarat, ieri, că toată atenția se îndreaptă spre meciul de vineri, pe care fotbaliștii antrenați de Viorel Tănase îl vor disputa, pe teren propriu, împotriva formației CS Otopeni.

„Toată lumea de la club, începând de la jucători și până la patron, se gândește numai la meciul de vineri, cu CS Otopeni. Deși adversarii noștri se află mai jos în clasament, nu înseamnă că vom avea o misiune ușoară. Trebuie să ținem cont că la Otopeni s-au investit destul de mulți bani în această iarnă, echipa a fost întărită cu câțiva jucători de valoare. Tratăm meciul cu maximă seriozitate și sunt convins că putem obține victoria. Am încredere în staff-ul tehnic și în jucători că vor face tot ce depinde de ei pentru a câștiga această partidă, mai ales că avem de luat o revanșă după înfrângerea suferită în tur.

Meciul de la Otopeni este unul de tristă amintire, probabil unul din cele mai slabe pe care le-am văzut de când sunt la FC Farul. Acum nu cred că se mai pot repeta acele greșeli din apărare, avem toate elementele necesare pentru a câștiga în fața Otopeniului, mai ales că tot lotul este valid. Singurul care va lipsi este Dino Eze, care mai are de ispășit o etapă de suspendare. Începând de la partida de vineri, vom putea conta și pe serviciile lui Robert Neagoe, care este refăcut și se antrenează alături de colegii lui. Acesta va fi meciul de unde va începe ascensiunea Farului în clasament, pentru că nu se poate pune problema unei înfrângeri în meciul cu CS Otopeni. Numai cârcotașii își pot imagina un astfel de scenariu.

Sunt convins că și la acest meci vom beneficia de aportul suporterilor, care vor fi din nou al doispre-zecelea jucător al echipei, la fel cum s-a întâmplat și la meciul cu Viitorul. Îi așteptăm în număr cât mai mare. S-a văzut la meciul de sâmbătă, de la Ovidiu, că, atunci când suntem împreună, suntem mai puternici și putem obține rezultate importante”, a declarat Marcel Lică.

Meciul FC Farul – CS Otopeni se joacă vineri, de la ora 18.00, pe stadionul din strada Primăverii. Înaintea partidei, FC Farul ocupă poziția a zecea în clasamentul Seriei I, cu 23 de puncte.

sursa: Cuget Liber

28 Mar. 2012, 11:14 Campionat
Pe aceeași temă