Steop: „Noi ne-am jucat șansa cinstit!”

19 Apr. 2010, 18:00 Campionat
Steop: „Noi ne-am jucat șansa cinstit!
Antrenorul „Dacilor liberi” se declară contrariat de acuzele
venite dinspre Deva după ce formația sa a pierdut cu 2-1 la
Mureșul.
„Mă depășește problema aceasta, suntem un club care avem
problemele noastre financiare. Tot ce am făcut, cu mâna pe inimă, a
fost muncă cinstită. Dacă aveam mai mulți bani la începutul
campionatului, nu eram în situația asta.
Așa aș putea să
spun și eu că a fost contactat nu știu cine… nu mă interesează.
Noi ne-am jucat șansa pe teren la Deva”
, a declarat Steop
pentru www.liga2.ro.
Tehnicianul Fortunei regretă punctele pierdute „sub Cetate”,
deoarece consideră că echipa sa a avut o evoluție bună. „Îmi
pare rău, că am jucat bine. Depindem foarte mult de jocurile
contracandidatelor. Trebuie acum să batem Târgu Mureș, eu încă cred
în salvare. E posibil să câștigăm, la Deva a fost un joc deosebit
de bun”
.
Fortuna Covaci se află acum la șase puncte de un loc salvator
și va întâlni în intermediara de miercuri pe ocupanta poziției a
doua din seria vestică, FCM Târgu Mureș.
Uzun,
pedepsit
Fundașul central, fost titular al Fortunei, Călin Uzun nu mai
figurează de câteva etape în planurile lui Remus Steop. „Uzun se
antrenează separat, e o măsură pe care am luat-o acum mai bine de
două săptămâni din cauze disciplinare”
, e motivația
antrenorului bănățenilor în cazul apărătorului cu 12 jocuri bifate
în acest sezon.

Articol scris de Cornel
Biholari
Foto: Cristi Vătavu

19 Apr. 2010, 18:00 Campionat
Pe aceeași temă