Ousmane N’Doye își începe cariera de antrenor, la 39 de ani. Clubul la care debutează în noua meserie: „Nu am venit aici «la mișto»”

Marius ANGHEL 27 Mar. 2017, 16:43 Stiri

Ousmane N’Doye, 39 de ani, e pregătit pentru o nouă etapă în viața sa. Senegalezul va fi antrenor la grupele de copii și juniori ale clubului Cetate Deva. 

Mijlocașul care în trecut a evoluat pentru echipe top din fotbalul românesc precum Dinamo, Astra sau Vaslui, a semnat cu formația din Deva în luna august a anului trecut. Impactul lui N’Doye în liga a treia a fost imediat. Ousmane a reușit nouă goluri în primele sale patru meciuri, devenind astfel golgheterul echipei.

„Eu m-am născut cu fotbalul în sânge și nu va fi o problemă să mă adaptez la acest nivel. Joc oriunde, chiar și la Liga a V-a. Nu am venit aici să joc la mișto, dacă era așa, nu veneam aici. Am avut multe oferte, dar mi-am dat cuvântul lui Cristi Bobar și pentru mine e foarte important să mi-l țin”, declara Ousmane N’Doye după ce a semnat cu Deva.

Ousmane N’Doye a ratat primele patru etape desfășurate de CNS Cetate Deva în acest an în Seria a 4-a a Ligii 3, și-a luat viza pentru a reveni în România și va continua să joace și pentru echipa pregătită de Viorel Tănase. Cetate e pe locul 4 în seria sa, cu 31 de puncte, cu unul mai puțin față de liderul CSM Școlar Reșița, și are ca obiectiv promovarea.

Articol scris de Octavian VASILESCU

Marius ANGHEL 27 Mar. 2017, 16:43 Stiri
Pe aceeași temă