ACS Poli are o misiune dificilă în etapa intermediară din această săptămână. La Timișoara, pe stadionul Electrica, vine Chindia Târgoviște. Cei doi tehnicieni, Nanu și Moldovan, au fost colegi de cameră la națională, iar antrenorul din Banat recunoaște că invidiază postura în care se află omologul de pe banca dâmbovițenilor.
Cu un singur egal obținut de când a venit la echipă, Nanu e optimist. „Am impresia că sunt mai puțin dificile meciurile cu adversarii care sunt acolo cu noi. E mobilizarea mult mai mare, decât cu echipele cu care ne batem la coadă. E un meci greu. Toate meciurile au încărcătura lor. Important e să aibă încredere și ei. Sunt jucători tineri, iar când victoriile nu vin, intru cu teamă. La antrenamente sunt alții. De ce? Nu mai au presiunea acea, a jocului. Sunt copii tineri, fără experiență, în afară de Drăghici și Melinte. Sper să spargem gheața și să luăm cele trei puncte. Salariile s-au dat, nu mai sunt probleme. Conducerea a făcut eforturi să se achite salariile pe septembrie. Acum ei trebuie să fie deconectați, să joace de plăcere și să câștigăm cele trei puncte”, a punctat Nanu.
Dâmbovițenii vor merge la Timișoara fără căpitanul Cristian Cherchez, care este suspendat după ce a fost eliminat în meciul cu Ripensia. „Normal că e mai ușor. E un jucător care e liderul echipei, e golgheterul echipei. Orice echipă care nu își are liderul, e mai greu. Vom vedea mâine ce va fi”, a spus antrenorul bănățenilor despre absența lui Cherchez.
După Marius Curileac, și Cristian Pădurariu a părăsit echipa timișoreană
Rămași fără portarul Marius Curileac, cei de la ACS Poli nu se mai pot baza nici pe atacantul Cristian Pădurariu, care nu mai vine la antrenamente.
„Pădurariu nu a mai venit. Nu vreau să intru în detaliu. Se știe problema lui Pădurariu. El a hotărât să nu mai vină. Sunt niște reguli care trebuie respectate. El a hotărât să nu mai vină. Nu are voie să facă ce s-a întâmplat. Mergem cu ce avem. Din păcate, s-a făcut selecția care s-a făcut. Mergem înainte, iar la iarnă, trebuie aduși jucători pe posturile pe care avem nevoie”, a comentat antrenorul lui ACS Poli despre ultima plecare.
Amintiri de pe vremea naționalei
Ștefan Nanu se va întâlni din postura de adversar cu fostul coleg de cameră de la națională, Viorel Moldovan. „Am vorbit cu Viorel Moldovan, e fost jucător de națională, am stat și în cameră împreună. Are jucători de valoare, o anumită stabilitate, jucători care joacă de mulți ani împreună. Și-a format lotul cum a vrut el. Este acolo în obiectiv, campionatul e lung. Normal ca atunci când ai stabilitate, lot valoric, poți fi în obiective”, crede Nanu, care are șapte selecții la națională.
Cu 20 de puncte, Chindia e pe locul 4 înaintea etapei a 11-a. ACS Poli are 4 puncte și ocupă locul 19. Meciul direct se va juca pe Electrica și nu va fi televizat.
Articol scris de Anda DELIU