Ștefan Nanu: „Plec, pentru că mor pe bancă”

Mihai Andries 11 Apr. 2014, 12:08 Campionat
Ștefan Nanu:**

Principalul Farului a spus că plecarea sa de pe banca tehnică în timpul partidei cu Dunărea Galați a fost determinată de probleme de sănătate. Supărat din cauza jocului „marinarilor”, tehnicianul a suferit o cădere de tensiune, hotărând că e mai bine să părăsească incinta stadionului. Nanu neagă că i-ar fi înjurat pe jucători. Antrenorul nu s-a simțit bine nici în noaptea de miercuri spre joi, astfel că ieri nu a fost la antrenamentul echipei.
 
Jocul extrem de slab al Farului din meciul pierdut la Constanța cu Dunărea Galați (scor 0-2) l-a consumat enorm pe antrenorul „marinarilor”, Ștefan Nanu, aducându-i și probleme de sănătate, care au făcut ca, în minutul 73, tehnicianul să se ridice de pe banca tehnică și să plece la vestiare, iar de acolo, acasă. Picătura care a umplut paharul a fost o pasă greșită a unuia dintre jucătorii Farului, într-o fază simplă.

„Am avut o cădere de tensiune. Pentru câteva secunde, nu am mai văzut nimic în fața ochilor. De aceea am hotărât să plec. Nu am intenționat să părăsesc echipa, n-am avut nicio clipă acest gând. «Plec, pentru că mor pe bancă», le-am spus colaboratorilor mei. Nu este adevărat că i-aș fi înjurat pe fotbaliștii mei. Nu am făcut-o niciodată. M-am consumat însă foarte mult. Nu i-am recunoscut pe jucători în teren, în condițiile în care am folosit echipa cu cea mai mare experiență. N-au avut atitudine. În condițiile în care eu muncesc foarte mult cu ei și îmi fac meseria cu pasiune, evoluția slabă a echipei m-a afectat. Când am trecut pe lângă tribună, iar spectatorii m-au aplaudat, mi-au dat lacrimile. Nici azi-noapte (n.r. noaptea de miercuri spre joi) nu am scăpat de necazuri. Pe la ora 05.00 am vomat și îmi simțeam mâinile și picioarele amorțite”, a declarat Ștefan Nanu, care ieri nu a fost la antrenament, ședința de pregătire fiind condusă de secundul Narcis Mohora.

„Ștefan Nanu este acasă, în pat, se odihnește. Problemele de sănătate au apărut probabil pe fond de stres. Oricum, chiar dacă nu a venit de dimineață la stadion, el a făcut tema antrenamentului. La Berceni va fi însă alături de echipă”, a spus Mohora.

Nanu va veni de astăzi la club, după-amiază fiind prevăzută plecarea pentru meciul din deplasare cu ACS Berceni, care se joacă mâine, de la ora 11.00, în etapa a 26-a a Ligii a 2-a. Este ultima etapă a sezonului regulat, iar pentru Farul, meciul nu are importanță, punctele necontând pentru play-out. Și din acest motiv, Nanu va folosi mâine o echipă cu mulți tineri. În partida cu Dunărea Galați, principalul Farului i-a încredințat banderola de căpitan fundașului dreapta Robert Băjan (18 ani), dorind să-i ofere acestuia o responsabilitate sporită și să-l motiveze suplimentar. Însă intenția lui Nanu este ca la fiecare meci să pună un alt căpitan.
 
Dunărea Galați a împrumutat mingi de la Săgeata!
 
Antrenorul secund Narcis Mohora a remarcat diferența de atitudine dintre fotbaliștii Farului și cei ai Dunării Galați, în condițiile în care oaspeții se confruntă cu mari probleme la club.

„Pentru deplasarea de la Constanța, cei de la Dunărea au dormit la o pensiune unde nu au beneficiat de apă caldă. De asemenea, n-au avut mingi și copete, pe care le-au împrumutat de la Săgeata Năvodari! În plus, 14 dintre ei au memorii depuse din pricina restanțelor salariale de vreo șapte luni. Au venit pe litoral ca în excursie, dar pe teren au dovedit atitudine de profesioniști adevărați. Spre deosebire de ai noștri, ei și-au dorit”, a arătat Mohora. Antrenorii și conducătorii Farului s-au supărat pentru jocul foarte slab al Farului de miercuri și prin prisma faptului că, înainte de jocul de la Suceava, „marinarii” au primit o parte din bani.

Sursa: Ziua Constanța

Foto: Alexandru RAITA

Mihai Andries 11 Apr. 2014, 12:08 Campionat
Pe aceeași temă