„Stănescu, Rotariu și Roman vor face pasul spre prima echipă”

Mihai Andries 18 Nov. 2012, 14:31 Campionat

Dinamo II a reușit să obțină un egal la Slobozia cu un penalty scos în minutul 90 și transformat de Rafi Stănescu, cel care a reușit ieri o dublă. După meci, antrenorul satelitului dinamovist Cornel Țălnar s-a arătat mulțumit și de rezultat și de evoluția elevilor săi.

„Am întâlnit o echipă foarte bună, cu 3-4 fotbaliști de mare valoare. Mi-au plăcut Mihalcea, Gheorghe și cei doi fundași centrali. Eu sunt mulțumit cu acest rezultat de egalitate, unul echitabil după felul cum s-a jucat. Să nu uităm că avem de departe cea mai tânără echipă din serie. Cel mai bun jucător al nostru a fost Stănescu, dar întreaga echipă s-a mișcat per ansamblu destul de bine. Sunt convins că o parte din acești băieți vor face în curând pasul decisiv spre primul eșalon. Este cazul lui Stănescu, al foarte tânărului mijlocaș stânga Rotariu sau al lui Roman. Trebuie să muncească mult, dar eu am încredere în ei și în viitorul lui Dinamo.” a comentat „Țânțarul”

Articol și foto de Daniel GHEORGHE

Mihai Andries 18 Nov. 2012, 14:31 Campionat
Pe aceeași temă