„Sperăm să urmărim un joc plin de fair-play!”

Marius ANGHEL 20 Oct. 2010, 16:16 Campionat

Unul dintre cele mai interesante
meciuri ale etapei a noua din liga secundă este programat sâmbătă,
de la ora 11, pe Stadionul Orășenesc din Năvodari, între formatii
din două orașe vecine, separate de 10 kilometri. Cele două echipe
au obiective diferite, Săgeata aflându-se pe locul al doilea, iar
FC Farul, ocupând poziția a zecea. Intrarea spectatorilor pe
stadionul din Năvodari va fi gratuită.

La conferința de presă de astăzi,
antrenorul secund al echipei Săgeata Năvodari, Constantin Funda a
declarat că are amintiri frumoase de la FC Farul, unde a jucat 10
ani și alți 10 ani a fost antrenor la echipa fanion a
Litoralului.

„Va fi un meci dificil,
indiferent de situația care este la FC Farul, aceasta rămâne o
echipă de tradiție, care poate să pună probleme. Dl. Sdrobiș este
un antrenor cu mare experiență și se vede mâna dânsului, reușind
reconstrucția echipei. Nu vom lua măsuri speciale pentru
golgheterul Farului, Ad. Câmpeanu, mai importantă fiind evoluția
echipei noastre. Așa cum au venit și la Ovidiu, suporterii Farului
vor fi și la Năvodari, unde sperăm să urmărim un joc plin de
fair-play.”
, a declarat Constantin Funda.

La rândul său, celălalt antrenor
secund, Gica Mina și el fost jucător la Farul, a menționat:
„În acest derby local nu se ține cont de locurile din
clasament și orice rezultat este posibil. Noi avem un moral bun și
vrem să fim în primele două locuri și în mod sigur vom câștiga dacă
vom presta un joc de valoare. Atacanții Jianu și Chițu au un apetit
ofensiv deosebit, reușind 10 goluri împreună, din cele 18 ale
echipei și îi așteptăm și sâmbătă să-și facă
datoria”.

La Săgeata Năvodari va reintra
sâmbătă, Apostol după etapa de suspendare, Gheara a reînceput
antrenamentele, dar nu va fi forțat, iar Bold este în continuare
accidentat.

Marius ANGHEL 20 Oct. 2010, 16:16 Campionat
Pe aceeași temă