Poli întâlnește, în etapa a șasea a ligii secunde, pe Gaz Metan Turnu Severin. Alb-violeții se așteaptă la un joc închis din partea oltenilor, care vor dori să nu primească gol nici în această partidă. Ambele formații se află la egalitate de puncte, 11, însă Severinul e pe primul loc, iar Poli pe trei.
Antrenorul Valentin Velcea vrea ca rezultatele pozitive să continue și după meciul cu Ceahlăul. „Am avut o partidă bună în Cupa României, a fost un joc care ne dă speranțe. Fiecare din componenții echipei a înțeles și a respectat ce am cerut. Au văzut și ei că atunci când se întrebuințează la maximum pot să obțină rezultate și să etaleze un joc frumos și eficient. Am încredere că vom juca la potențial maxim”, a spus tehnicianul alb-violeților.
Referitor la partida de duminică, Velcea e convins că oltenii vor avea un joc închis. „Ne așteaptă un joc greu, întâlnim o echipă care până acum nu a primit gol. Sperăm să fim noi cei care vom înscrie cât mai multe goluri și să luăm cele trei puncte. Vom întâlni o formație bine organizată, cu jucători experimentați în esalonul secund, unii dintre ei au activat și în prima divizie. Cred că și-au păstrat spiritul oltenesc și se vor agăța de orice pentru a obține ceva. Severinul este o candidată la promovare, o recomandă rezultatele de până acum, dar campionatul e lung și vom vedea dacă va ține pasul. Mă aștept să se apere, nu știu ce echipă are curajul să joace deschis la Timișoara, poate Bihorul și Ceahlăul, și ați văzut ce s-a întâmplat”, a declarat Valentin Velcea.
Cu gândul la cele trei puncte pornesc și jucătorii Timișoarei. „Va fi un meci dificil, vom înfrunta o echipă cu același număr de puncte ca și noi. Este o formație bună, are jucători care au mai fost și la FCM Târgu Mureș și au promovat. Sperăm să le dăm noi primul gol și să-i batem”, a spus Laszlo Sepsi. Meciul Poli Timișoara- Gaz Metan Severin se joacă duminică, de la ora 11.
Partida va fi arbitrată la centru de Teodor Crăciunescu (Râmnicu-Valcea), asistat la cele două tușe de Constantin Mihai Cantemir (Voila) și Bogdan Ioan Dragoș (Făgăraș).
sursa: debanat.ro