După două victorii, campionat – cupă, Viitorul Constanța nu a reușit, aseară, în cea de-a doua etapă a Ligii a II-a să învingă rivala, Farul. Echipa patronată de Gheorghe Hagi a scos doar un 0-0, chiar dacă pe durata celor 90 de minute au dominat și au alergat non-stop după gol.
La finalul meciului, antrenorul echipei ce își dispută meciurile de pe teren propriu la Ovidiu a expus problemele ce au dus la egal.
„În prima repriză nu am avut răbdare să ne facem jocul, să pasăm mai mult. Trebuia să avem mult mai mare claritate în acțiuni. Cred că astăzi, dacă am fi avut mult mai în formă jucătorii din benzile terenul puteam să câștigăm. Trebuia să șutăm mult mai mult la poartă. Și bineînțeles, de la marginea terenului, trebuia să avem mult mai multe centrări, mult mai multe acțiuni în bandă, superioritate, și de acolo puteau veni ocaziile.”, și-a început discursul tehnicianul.
„Jucători care nu s-au exprimat la adevărata lor valoare”
Cătălin Anghel spune că a întâlnit echipa Farul exact așa cum se aștepta, însă în ciuda aceasta, fotbaliștii săi nu au reușit să o învingă. „Am întâlnit o echipă a Farului așa cum mă așteptam: foarte dornică, foarte inimoasă. Era normal, era primul meci în fața propriilor suporteri, o echipă pe care o respect, dar trebuia să o batem și cred eu că ne stătea în putere. Drumul este lung, trebuie să ne punem la punct problemele, să luăm cele trei puncte din meciul viitor.”, a spus oficialul, care a mai expus și o altă cauză pentru care echipa sa nu a putut câștiga: „Au fost o mulțime de meciuri în 6-7 zile. Au fost jucători care nu s-au exprimat la adevărata lor valoare, este normal. Și-a spus cuvântul și oboseala, psihică sau fizică.”
„Farul să joace așa toate meciurile”
Antrenorul a recunoscut cu jumătate de gură că rezultatul este unul echitabil, însă așteaptă din partea Farului, contra altor echipe, acceași determinare pe care au arătat-o cu Viitorul. „Se poate spune că este un rezultat echitabil, cu toate că noi am avut posesia și controlul jocului, dar, după cum știți, fotbalul se joacă pe goluri. Este până la urmă un punct câștigat în deplasare. Normal că suntem, și eu și jucătorii, mâhniți că nu am reușit să câștigăm, însă nu știu, sper ca Farul să joace așa toate meciurile de acasă și să vedem dacă o să câștige așa ușor echipele. Astăzi, Farul și-a dat toată energia și eu îi felicit.”
În final, Anghel a spus că echipa sa trebuie să meargă mai departe și să câștige următorul meci de pe teren propriu, cel cu Dinamo II. „Nu ne-a ieșit astăzi, mergem mai departe, noi avem același concept pe care încercăm să-l respectăm. Noi încercăm să luăm toate cele trei puncte de acasă, este un campionat lung.”
În urma egalului de pe terenul Farului, Viitorul Constanța se clasează la finalul etapei a II-a pe poziția a doua a clasamentului primei serii.
Articol și foto de Marius ANGHEL