Șoimii s-a salvat de la retrogradare cu punctul de la Satu Mare. „În ultimele cinci minute am stat în mașină și nu am putut să mă mai uit la meci. Am zis că dau colțul”

Marius ANGHEL 04 Jun. 2016, 16:45 Campionat

Șoimii Pâncota a deschis șampania la Satu Mare pentru atingerea, pentru al doilea an consecutiv de Liga a II-a, obiectivul, acela de a continua și la anul în eșalonul secund. Partida din această dimineață contra Olimpiei, scor 1-1, a avut de toate, s-a jucat pe viață și pe moarte, iar la final „alb-negrii” au smuls punctul ce-i scutește inclusiv de chinurile barajului.

Sărbătorind alături de antrenori și jucători la finalul partidei, Pavel Piroș și-a tras suflul și pentru o scurtă declarație: „A fost un meci de infarct, dar am avut inimile tari, de șoimi. Arbitrul a dat un penalty din elicopter, dar am avut puterea să revenim și să dominăm tactic partida. Știam că băieții sunt capabili de așa ceva, să lupte și să sufere când e cazul și am obținut rezultatul ce ne face bucuroși pentru al doilea an consecutiv de Liga a II-a. Le mulțumesc băieților, domnului profesor Muzsnay, conducerii orașului Pâncota, suporterilor noștri, tuturor partenerilor noștri, dar și lui Ionuț Popa, care a condus mult timp în acest sezon această echipă. Adică tuturor ce au pus umărul la această performanță, căci pentru un orășel ca Pâncota această salvare rămâne o performanță. Ne bucurăm câteva zile, vom face și un banchet, după care jucătorii vor pleca în vacanță. Conducerea rămâne pe baricade și împreună cu noile autorități locale din Pâncota vom decide ceea ce avem de făcut mai departe. Timpul e scurt, marea parte a contractelor jucătorilor noștri expiră, la fel și cel al antrenorului, trebuie să ne mișcăm repede”.

Președintele „șoimilor” a mai promis că pâncotanii urmează să-și încaseze și prima de obiectiv.

„În ultimele cinci minute am stat în mașină, nu am putut să mă mai uit la meci. Am zis că dau colțul. A fost un meci cu foarte multă tensiune. Ambele echipe își doreau victoria. Jucătorii sunt cu salariile la zi. Le-am dat banii aseară, înainte de meci. A fost o muncă titanică. Nici nu știți prin ce am trecut, și cu schimbările de antrenori și cu jucătorii accidentați.

Ar fi păcat ca Olimpia să nu rămână în Liga 2. Oamenii de acolo își doresc foarte mult. Depinde foarte mult de ziua de mâine (n.r. – alegerile locale). Ziua de mâine este importantă pentru echipele de fotbal. Eu mi-am încheiat cei cinci ani de activitate la Pâncota. Dacă autoritățile locale își mai doresc, vom continua. Dacă nu, n-am luat nicio decizie. Poate mă retrag să mă odihnesc. Ar fi păcat ca această echipă să se destrame. La echipă mai răman doi-trei jucători. Celorlalți le vor expira contractele”, a comentat Piroș și la Sport Total FM.

„Forța grupului a fost determinantă în evitarea retrogradării, dar și efortul conducătorilor de a fi cu banii aproape la zi și determinării portarului de 42 de ani care încă mai apără. De la venirea mea, echipa a făcut 19 puncte. Legat de acest rezultat. Am căzut la pace (râde), a spus, după joc, Zsolt Muzsnay, antrenorul echipei Șoimii.

Sursa: Sport Arad
Foto: portalsm.ro

Marius ANGHEL 04 Jun. 2016, 16:45 Campionat
Pe aceeași temă