Socios Club Bacău

Autor: Mihai Andries Publicat: 24 Jan. 2015, 12:20 Actualizat: 24 Jan. 2015, 12:21 Campionat
Socios  Club Bacău

Divizionara B Sport Club intră într-o nouă etapă de finanțare, cu ajutorul reprezentanților mediului privat, care vor deveni membri ai Asociației. La dezbaterea organizată joi de cotidianul Deșteptarea, s-a decis pentru un acționariat deschis, care să permită clubului dezvoltarea economică

Punctul zero

Sport Club Bacău iese, în sfârșit, din tunel! Schimbând direcția și, mai presus, modul de finanțare. Momentul de cotitură s-a produs cu ocazia dezbaterii organizate joi seară, de cotidianul „Deșteptarea” care a avut că tematică activitatea divizionarei B de fotbal. Toți cei prezenți la masa rotundă desfășurată la Centrul de Afaceri- autorități locale, conducători ai clubului, reprezentanți ai mediului de afaceri – au ajuns la aceeași concluzie: necesitatea atragerii capitalului privat.

Consensul a fost unul deplin și în privința modalității prin care poate fi atras capitalul privat: crearea unui acționariat deschis la Asociația Sport Club Bacău, cu un număr nelimitat de membri.

„Putem ajunge și la 10.000 +1 deoarece, conform legislației, este nevoie de un număr impar. Cu cât mai mulți socios, ca să-i numim după modelul spaniol, cu atât mai bine. Ne aflăm acum în punctul zero”, a declarat omul de afaceri Vasile Păun, care a precizat că discuțiile cu sponsorii se vor purta separat, aceștia intrând într-o altă categorie decât cea a membrilor Asociației

„Nu era echipa Bacăului”

Finanțatorul Willy Impex SRL a explicat mecanismul de funcționare: „Membrii fondatori sunt și proprietarii echipei. Sport Club nu putea fi echipa întregii comunități băcăuane având doar cinci membri fondatori, așa cum a fost cazul până în vară (n.r. respectivii membri fondatori, Liviu Goian, Claudiu Năstasă, Gabriel Lupu, Marius Danciu și Liviu Rusu au demisionat în 2014) sau numărând, ca în cazul de față, doar trei membri (n.r. este vorba de Remus Pozânărea, Cristi Ciocoiu și Cornel Gavrilescu).

Oricine va plăti o cotizație al cărui cuantum îl putem stabili, cu acordul tuturor, la 10.000 lei pentru o firmă și 1.000 lei pentru o persoană fizică, devine automat membru în Asociația Sport Club Bacău. Membrii fondatori, care nu sunt retribuiți, vor desemna un Consiliu Director, ce va stabili partea executivă retribuită a Sport Clubului: staff tehnic etc”.

Fără implicare politică

Totodată, s-a decis ca profitul să nu fie retras, iar Asociația Sport Club Bacău să iasă din sfera controlului politic. „Implicarea politicului poate reprezenta un risc major”, a declarat reprezentantul Aerostarului, Doru Damaschin.

„Noi trebuie să eliminăm percepția băcăuanilor că echipa nu este a lor. Ideea unui acționariat deschis este foarte bună și singura viabilă. Va fi greu ca acest club să se autofinanțeze, dar spre asta trebuie să tindem. Va fi nevoie de o transparență totală în cheltuirea resurselor deoarece mulți băcăuani au trăit cu sentimentul că prin Asociația Sport Club Bacău s-au spălat bani”, a subliniat Damaschin.

„Important este să demarăm lucrurile cât mai rapid deoarece timpul nu ne este aliat. Echipa are nevoie de bani, suma imediat necesară fiind de patru miliarde și ceva de lei vechi”, a declarat dr. Cristian Postolache, de la clinica Gauss.

„Vom continua finanțarea echipei și în calitate de viitori membri ai Asociației”, a dat asigurări Alfio Cicchine, reprezentatntul SIR Safety, principalul sponsor al echipei.

Sprijin de la autorități

Propunerea unui acționariat deschis la Asociația Sport Club Bacău a fost îmbrățișată și de reprezentanții autorităților locale. „Trebuie precizat că Asociația Sport Club este una de drept privat, astfel încât Primăria nu are control direct asupra sa. Prin urmare, nu noi decidem. Ca o părere personală, consider oportună crearea unui acționariat deschis la această asociație.

Ca reprezentant al Primăriei, în schimb, vreau să asigur conducerea clubului, dar și iubitorii de fotbal că în 2015, echipa va beneficia de aceeași susținere financiară din partea noastră în ceea ce privește finanțarea nerambursabilă”, a precizat administratorul public al municipiului, Leonard Pădureanu.

VEZI O AMPLĂ‚ GALERIE FOTO DE LA ACEST EVENIMENT


Totodată, autoritățile locale au anunțat că din 2016, divizionara B va putea evolua pe stadionul „Municipal”, odată cu finalizarea terenului de joc și a tribunei B, care va avea 8.000 de locuri. Se va juca pe un stadion în reconstrucție, a cărui finalizare este estimată pentru anul 2018, după trei etape de parcurs.

„Sperăm să nu finanțăm stadionul doar din bugetul Consiliului Local. Așteptăm ca și Guvernul să ne ajute în viitor”, a spus viceprimarul Radu Ababei.

„Acest nou proiect financiar creat printr-un acționariat deschis și-ar spori șansele de reușită dacă echipa Sport Club ar reveni pe stadionul Municipal”, a declarat Cristinel Manolache, membru AGA în SC Sport Club SA, care a adăugat: „Nu poți face fotbal pe ascuns, pe terenuri de periferie”. Încet, încet, Sport Club iese din tunel, la lumină.

Sursa: Deșteptarea

Autor: Mihai Andries Publicat: 24 Jan. 2015, 12:20 Actualizat: 24 Jan. 2015, 12:21 Campionat
Pe aceeași temă