Nume sonore ale fotbalului gălățean au participat duminică seară la un eveniment caritabil care a avut drept scop strângerea de fonduri pentru unul dintre copiii cu autism sprijiniți de Asociația „Și noi suntem copiii voștri”, micuțul David Chezan (4 ani). Cu această ocazie, Gabriel Paraschiv, fostul căpitan al Oțelului, a revenit în Galați după trei ani, pentru a juca alături de Florin Cernat, Alexandru Bourceanu, Silviu Izvoranu și actualul antrenor al echipei gălățene, Daniel Florea. Alături și de alți fotbaliști gălățeni aflați încă în activitate (Sorin Frunză, Valentin Munteanu, Alexandru Avram) au făcut spectacol la Sala Sporturilor în cadrul unui meci demonstrativ, alături de echipa „oamenilor nobili”, care au licitat pentru tricourile fotbaliștilor și au fost invitați să intre pe teren. Excepție a făcut Alex Bourceanu, care are o problemă medicală la genunchi și a preferat să nu riște, rămânând pe bancă.
„Para” a spus că, dincolo de scopul nobil al acțiunii, l-a emoționat reîntâlnirea cu numeroșii gălățeni aflați în tribună. „O atmosferă foarte plăcută, mă bucur că am putut să particip la un meci de caritate pentru un copil care chiar avea nevoie de așa ceva. În primul rând mă bucur că am reușit să revin după trei ani în Galați, sunt niște momente foarte emoționante pentru mine pentru că aici am cunoscut gloria ca fotbalist, m-am împlinit ca om”, a spus Gabi Paraschiv.
Astfel, „Para” a fost pentru prima dată coechipier cu un alt fost căpitan și „decar” al Oțelului, Florin Cernat, acesta din urmă exprimându-și bucuria de a putea juca în scop caritabil chiar în sala în care și-a început cariera fotbalistică. „Am răspuns cu cea mai mare plăcere să vin, pentru că noi așa putem să ajutăm, prin fotbal. Sper să nu mai fie așa multe cazuri de acest gen, dar când vor fi, vă dați seama că răspund și vin cu cea mai mare plăcere”, a spus Cernat.
Georgiana Gușatu, reprezentanta Asociației „Și noi suntem copiii voștri”, a subliniat faptul că toți cei din lumea fotbalului chemați să-l sprijine pe micuțul David au răspuns prezent: „A fost emoționant și pentru noi, pentru că toți ne-au acceptat invitațiile, s-au prezentat cu toții și le mulțumim tare, tare mult”.
Din banii încasați pe bilete și de la licitarea tricourilor, duminică seară s-au strâns 4.600 lei, existând totodată și alte donații în curs de concretizare.
Cei care doresc să-i sprijine pe copiii cu autism pot în continuare să facă donații în conturile bancare ale asociației: RO18BACX0000001153957001 (RON), RO88BACX0000001153957002 (EURO) și RO61 BACX0000001153957003 (USD).
Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚
Foto: Sorin PANĂ‚