AMF București, cea mai mare asociație locală de fotbal din România, ar fi organizat ilegal competiții timp de trei săptămâni, în intervalul 21 noiembrie – 15 decembrie 2016, iar acum este în pericol de a rămâne fără drept de funcționare. Membrii asociației își acuză conducerea că le-a ascuns ordinul prin care MTS suspenda Certificatul de Identitate Sportivă (CIS) al AMFB și, implicit, posibilitatea de a mai desfășura competiții.
Scandalul a căpătat proporții foarte mari pentru că situația acestei asociații care numără, în acte, 125 de membri a devenit, în acest moment, ambiguă. Nu se știe ce se va întâmpla cu meciurile disputate la finalul sezonului de toamnă, cum se va sfârși conflictul cu MTS, dacă AMFB va mai funcționa și cine va returna banii cheltuiți de cluburi dacă se anulează actualul campionat. Printre păgubiți se numără cele două urmașe ale Rapidului, AFC și CFR, care au plătit, până acum, câte 35.000 de lei fiecare și se văd în pericol de a pierde cel puțin un an în drumul spre Liga 1.
Criza mocnește, potrivit informațiilor obținute de ProSport atât de la conducătorii AMFB, cât și de la contestatarii lor, de mai mulți ani, din perioada când șef al asociației era Vasile Avram. Cei care i-au succedat la cârma asociației au perpetuat și amplificat însă neregulile până când s-a ajuns ca AMFB să piardă dreptul de a mai organiza competiții.
Totul a ieșit la suprafață când Tudor Iacov, președinte la Progresul București (Liga 4), a semnalat neregulile la Ministerul Tineretului și Sportului. A urmat un control în luna octombrie a anului trecut și care a descoperit un haos de nedescris în actele și organizarea asociației: documente importante (inclusiv procesul verbal întocmit la constituire, dar și cel de la ultima adunare generală de alegeri) lipsă, incomplete sau în neregulă, membri afiliați care nu mai există, membri neafiliați care sunt lăsați să joace, echipe din alte județe cu drept de vot, cluburi fără CIS admise în organizație și care joacă etc.
MTS a suspendat activitatea la AMFB pe 21 noiembrie 2016. Asociația a contestat ordinul în instanță abia pe 16 decembrie
După constatarea neregulilor, pe 17 noiembrie 2016 s-a emis un ordin al ministerului prin care, începând cu 21 noiembrie, se suspenda provizoriu CIS-ul AMFB, pentru 60 de zile, interval acordat pentru a se remedia toate problemele. În ianuarie 2017 urma să aibă loc o nouă verificare în urma căreia MTS avea să decidă dacă asociația rămâne definitiv fără dreptul de a mai organiza competiții sau, dimpotrivă, a reintrat în legalitate.
Conducerea AMFB a cerut în instanță anularea ordinului, însă a făcut demersul juridic abia pe 16 decembrie, la aproape o lună distanță de la intrarea în vigoare a directivei emise de MTS. În acest timp, în tot Bucureștiul s-a desfășurat o foarte intensă activitate fotbalistică atât la seniori, cât și la juniori. Echipele de seniori și de juniori au cheltuit bani și timp, AMFB a încasat taxe și amenzi, emițând diverse decizii, ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut. MTS spune acum că finalul sezonului – inclusiv 3 etape de Liga 4 și 2 etape de Liga 5 – s-a organizat ilegal de către asociația municipală și, deci, rezultatele tuturor acestor meciuri sunt nule. Conducerea AMFB afirmă contrariul, că totul este în regulă și sezonul nu este compromis. Acesta nu este singurul punct unde cele două instituții aflate acum în conflict sunt pe poziții diametral opuse, iar disputa se va tranșa în sălile de tribunal.
Primul termen al procesului MTS – AMFB este pe 5 aprilie, de rezultatul luptei juridice depinzând însăși soarta asociației. Dacă MTS va avea câștig de cauză, nimeni nu știe ce se va întâmpla nici cu meciurile din acest campionat, nici cu AMFB.
Lumânare, președintele AMFB: „N-am avut cu cine să ne înțelegem. Doamna Lipă nici n-a vrut să ne asculte”
Marian Lumânare, noul președinte al AMFB, este contestat vehement de unii membri ai asociației, care-l acuză de numeroase ilegalități și abuzuri. Acum are de gestionat o criză care se poate încheia cu dispariția entității pe care o conduce. FOTO: arhiva personală a lui Marian Lumânare
Marian Lumânare, președintele AMF București, afirmă că nu-și face probleme, lucrurile se vor rezolva într-un conflict creat artificial de contracandidații săi la funcție. Vina pentru acest impas temporar, a explicat Lumânare, îi aparține și fostului ministru, Elisabeta Lipă, care era pe final de mandat și a refuzat să îi asculte pe șefii AMFB, semnând ordinul de suspendare a CIS-ului. Cuvântul folosit de șeful AMFB pentru a sintetiza situația: „Răutăcisme”.
„Am contestat în instanță, era normal să contestăm pentru că nu ne-a întrebat nimeni. Unul dintre membrii noștri afiliați… Mă rog… E vorba de Tudor Iacov, de la Progresul, nu-i un secret… Avem câțiva «prieteni», oameni de bine care ne-au făcut sesizare la MTS.
Am avut control, iar doamna Lipă nici n-a vrut punctul nostru de vedere. A semnat ordinul. Nici nu ne-a primit. Era noiembrie, probabil că dânsa se gândea că nici nu va continua… N-am avut cu cine să ne înțelegem. Am contestat ordinul, avem termen în aprilie”, a detaliat Lumânare pentru ProSport.
Președinte al AMFB de la începutul lui 2016, Lumânare dă asigurări: „Nu este suspendat sezonul. Asta ar fi culmea, să lăsăm 10-12.000 de copii și juniori fără competiție pentru un proces! Bineînțeles că putem să organizăm competițiile. CIS-ul a fost suspendat pe 60 de zile. În mod normal, a trecut această perioadă. Atât timp cât am contestat în instanță, ordinul este suspendat de drept până la soluționarea definitivă”.
Marian Mihail, juristul AMFB: „Nu s-a suspendat dreptul de organizare a competițiilor, ci s-a suspendat recunoașterea de către MTS a AMFB”
Elisabeta Lipă este acuzată de conducerea AMFB că a semnat „ca primarul” ordinul de suspendare a CIS-ului. Șefii asociației speră că vor reuși fie să-l convingă pe noul ministru, Marius Dunca, să fie îngăduitor, fie să blocheze MTS în instanță. FOTO: arhiva personală a Elisabetei Lipă
Marian Mihail, juristul AMFB, își completează șeful: „Conform Legii Sportului din 2000, la Art. 48, Alin. 4, de la depunerea acțiunii și până la pronunțarea definitivă, ordinul de suspendare nu produce efecte. Aceasta este și poziția ministerului în întâmpinarea făcută la tribunal. Mai mult de atât n-aș discuta pentru că ar însemna să intrăm în fondul unei cauze care este pe rol”. Acesta adaugă că și intervalul de trei săptămâni în care s-a jucat deși nu se introdusese în instanță contestarea ordinului MTS este în regulă: „Nu s-a suspendat dreptul de organizare a competițiilor, ci s-a suspendat recunoașterea de către MTS a AMFB ca și asociație municipală pe ramură sportivă”.
Juristul AMFB spune că acest sezon nu poate fi afectat decât într-o situație excepțională: „Decât dacă, prin absurd, s-ar soluționa definitiv în defavoarea noastră – dar asta ar însemna fond, apel și apel la Înalta Curte de Casație și Justiție – până se termină campionatul. E greu de crezut că în două luni se pot soluționa două acțiuni și să vină și un nou ordin. Dar dreptul de organizare a competiției nu a fost niciodată afectat. Din nou, este o poziție reluată și de minister în continuare, pentru că noi am pus în discuție că a fost intempestiv. Adică să vii să impui cu privire la membrii afiliați sau forma de organizare… La ultimul punct ne cer să nu mai facem fotbal pe teren redus la copii. E absurd să vii în ianuarie sau decembrie să hotărăști așa ceva. Minifotbalul pe care noi îl practicăm este, într-adevăr, o denumire populară, noi încă de anul trecut am luat niște hotărâri în Consiliul Director și această denumire se va elimina. Este vorba de fotbalul pe teren redus pentru copii cu vârste până la 13 ani. Joacă cu o minge mai mică, la o poartă mai mică și pe un teren mai mic. Regulile sunt aceleași. Este de bun-simț și asta se face în orice sport. Oricum, regulamentul sportiv îl face federația națională”.
Dragoș Baltă, fostul jurist al AMFB: „Lucrurile sunt simple, nu am CIS, nu pot organiza competiții! Rezultatele sunt lovite de nulitate”
Problema este că tocmai Articolul 48, Alineatul 4 din Legea 69/2000 este invocat de MTS, care afirmă că timp de peste trei săptămâni competițiile s-au desfășurat ilegal: „(…) Potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (4) din legea nr. 69/2000, se prevede în mod expres faptul că efectele actului administrativ se suspendă de la data «declanșării acțiunii de atac», respectiv data de 16.12.2016. Față de cele prezentate mai sus, apreciem faptul că activitatea sportivă derulată de AMFB s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor OMTS. nr. 1073 / 17.11.2016 până la data de 15.12.2016, dată până la care actul administrativ produce efecte juridice”.
Punctul de vedere al ministerului este apreciat ca just de avocatul Dragoș Baltă, fost jurist al asociației municipale: „În mod normal, AMFB neorganizând legal competiția în acel interval și pentru că nu au solicitat nici suspendarea efectelor acestui ordin, rezultatele nu ar trebui luate în calcul. Lucrurile sunt simple: nu am CIS, nu pot organiza competiții! Permisiunea de a organiza aceste competiții vine în baza acelui CIS pe care ei l-au avut suspendat până când au introdus acțiunea în instanță, aproape o lună. Rezultatele din acel interval sunt lovite de nulitate„.
Tudor Iacov, FC Progresul: „Conducerea AMFB ne-a ascuns ordinul MTS de suspendare a CIS-ului”
Tudor Iacov (dreapta), aici alături de fostul portar rapidist Leontin Toader, a contestat în instanță legalitatea actualei conduceri a AMFB și spune că s-a încercat în repetate rânduri eliminarea echipei sale, FC Progresul, din competiții. FOTO: arhiva personală a lui Tudor Iacov
Contestatar al actualei conduceri AMFB, despre care spune că nu este instalată legal, Tudor Iacov, președinte la FC Progresul București (Liga 4), afirmă că nu are ceva personal nici cu cei care sunt acum la cârma asociației, nici cu foștii șefi: „Eu vreau doar să respecte legile! Să intre în legalitate, să respecte competiția și participanții. În acest moment, la AMFB este ceva de nedescris. Sunt atât de multe ilegalități și nereguli că ne-ar lua o lună să le înșirăm. De altfel, acestea au fost constatate și de controlul MTS. La Adunarea Generală au votat cluburi care nu mai au activitate de ani în șir. Actuala conducere nu a publicat nici măcar acum lista completă a cluburilor afiliate. Sunt cluburi care nu au Certificat de Identitate Sportivă, dar au jucat sau joacă în competițiile AMFB, ceea ce este complet ilegal. Multe echipe din afara Bucureștiului sunt afiliate la AMFB și joacă în competițiile de aici deși există activitate și campionate și în județele de unde provin”.
Iacov afirmă că haosul persistă încă de pe vremea când șeful AMFB era Vasile Avram, care a și inițiat toate aceste nereguli, însă actualii șefi au preluat practicile și le-au dezvoltat. „Și fosta, și actuala conducere au încercat să scape de mine. Nu pot să vă spun cu ce probleme mă confrunt. Acum câțiva ani mi-au luat jucătorii și i-au dat unei alte echipe care era din Giurgiu, dar juca în campionatul Bucureștiului. Pe vremea lui Avram am primit cea mai mare amendă din istoria AMFB, 20.000 de lei. Imediat după aceea a intervenit arestarea lui… Știați că nouă, participanților la competiție și membri cu drepturi depline ai AMFB, nu ni s-a adus la cunoștință, astă-toamnă, că MTS a suspendat CIS-ul asociației? Conducerea AMFB ne-a ascuns acest lucru. Am jucat timp de peste trei săptămâni fără să avem habar că o facem ilegal! Între 21 noiembrie și 15 decembrie 2016, activitatea AMFB a continuat cu încălcarea legii„, acuză președintele de la FC Progresul, formație clasată pe locul 4 după 17 etape disputate în Liga 4 a campionatului din București.
„Cine răspunde pentru tot haosul?”
Ce se va întâmpla dacă ordinul MTS va fi validat de instanță? Marian Lumânare, președintele AMFB, n-are un răspuns: „Mergem prea departe. Nu pot să vă dau răspunsul acum. Din punctul meu de vedere, este o situație creată artificial, răutăcisme ale colegilor noștri, de-ale contracandidaților, ca să fiu mai exact. Sunt convins că se va aplana acest conflict. O să mergem la MTS, s-au schimbat miniștrii, sunt convins că vom găsi înțelegere chiar dacă procesul este pe rol. Dar până atunci vom găsi înțelegere”.
Juristul AMFB, Marian Mihail, indică o direcție: „După părerea noastră, în situația în care s-ar respinge definitiv acțiunea înaintată de noi, ordinul reintră în vigoare. Asta înseamnă că, pentru o perioadă de… Nu știu să vă spun exact… 30 de zile minus cât a trecut de când a fost contestat, el reintră în vigoare. Când se împlinește și acest termen, noi avem încă cinci zile în care să facem un raport de activitate, cum am implementat aceste măsuri, după care vine din nou Comisia de Control și hotărăște dacă dă o altă sancțiune”.
Avocatul Dragoș Baltă nu este atât de sigur că lucrurile mai au vreo bază legală, dacă AMFB nu reușește să anuleze în instanță ordinul MTS: „Ultimele etape de anul trecut se anulează. De aici, situația devine confuză, rămâne de văzut ce măsuri dispune mai departe MTS. Dar cred că se va suspendat din nou CIS-ul pentru 30 de zile. Sezonul de primăvară din acest an stă sub semnul întrebării„.
Tudor Iacov, de la FC Progresul, este mai tranșant: „Mă întreb și eu ce se întâmplă. Campionatul se anulează, toate meciurile s-au jucat degeaba, se pierde cel puțin un an. Cine va răspunde pentru tot haosul și toate aceste pagube?”.
AFC Rapid a cheltuit în sezonul de toamnă circa 35.000 de lei și își propune ca, în 2020, să promoveze în Liga 1. Dacă acest campionat nu este omologat, iar AMFB pierde CIS-ul, clubul pierde banii, iar obiectivul devine incert. FOTO: arhiva Facebook a AFC Rapid
MTS: „Apreciem faptul că activitatea sportivă derulată de AMFB s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor”
Ministerul Tineretului și Sportului a precizat, pentru ProSport, că toate activitățile derulate de AMFB în intervalul 17 noiembrie – 15 decembrie au fost ilegale. Aceasta, deoarece conform Art. 48, alineatul 3 din Legea Sportului, ordinul de suspendare intră în vigoare „de la data declanșării acțiunii de atac”. Iar acțiunea în justiție a Asociației a fost declanșată pe 16 decembrie. Implicit, toată activitatea AMFB din respectivul interval se anulează.
„Referitor la adresa dumneavoastră, vă comunicăm faptul că, potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (3) din legea nr. 69/2000, partea interesată poate să atace actul administrativ de revocare a funcționării unei structuri sportive în 30 de zile de la data emiterii actului. Conform datelor înscrise în scris pe rolul Curții de Apel București, AMFB a despus cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. 8697/2/2016 la data de 16.12.2016, în termenul legal de contestare a actului administrativ.
Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (4) din legea nr. 69/2000, se prevede în mod expres faptul că efectele actului administrativ se suspendă de la data «declanșării acțiunii de atac», respectiv data de 16.12.2016. Față de cele prezentate mai sus, apreciem faptul că activitatea sportivă derulată de AMFB s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor OMTS. nr. 1073 / 17.11.2016 până la data de 15.12.2016, dată până la care actul administrativ produce efecte juridice”.
Între MTS și AMFB, singura comunicare s-a realizat prin intermediul reprezentanților legali”.
FRF „a fost informată” despre decizia ministerului, dar nu precizează dacă știa despre nereguli și nici ce se întâmplă dacă AMFB pierde procesul
ProSport s-a adresat și Federației Române de Fotbal, la care este afiliată AMBF, pentru a obține lămuriri. Departamentul Juridic al federației a răspuns selectiv la întrebări. Printre temele omise: legalitatea prezenței unor echipe din alte județe în campionatul Bucureștiului, legalitatea includerii în competiție a unor cluburi care nu sunt afiliate, existența (sau nu) a unei colaborări/corespondențe între FRF și MTS în acest caz foarte grav, cât și ce știa FRF din neregulile constatate de controlul ministerului și – foarte important – ce se va întâmpla dacă AMFB pierde procesul intentat MTS.
Vă prezentăm mai jos lămuririle solicitate de publicația noastră și răspunsul primit de la FRF.
Întrebările:
„> Care este situația AMFB în raport cu FRF după ce MTS a suspendat CIS-ul respectivei organizații, în noiembrie 2016?
> Ce se întâmplă cu toate competițiile sportive organizate de AMFB, în lipsa CIS? Cine omologhează rezultatele? Se mai dispută returul? Va exista echipă campioană desemnată să participe la barajul de promovare în Liga 3, care ține de FRF? Dacă da, cine o va stabili?
> Avea cunoștință FRF despre neregulile constatate de MTS la AMFB la controlul din luna octombrie 2016? Ordinul de ministru emis de MTS viza încălcarea Art. 34, 87 si 88 din Legea 69/2000 si Art. 12 și 22 din HG 884/2001.
> A luat legătura FRF cu MTS în acest caz?
> Este regulamentară situația de la AMFB, unde echipe precum Victoria Brănești, Voința Buftea, CS Pantelimon și Constructorul Bolintin Deal să fie înscrise în asociația din București?
> Poate o formație care nu este afiliată la AMFB să participe la campionat?
> AMFB anunță că a cerut în instanță anularea deciziei MTS și nu suspendarea acesteia. Până la judecarea cazului, programată în aprilie, mai are dreptul această Asociație să încaseze cotizații și alte taxe de la echipe?
> Ce prevăd regulamentele FRF în cazul în care instanțele vor confirma deciziile MTS, iar CIS-ul rămâne suspendat? Ce se va întâmpla pe viitor, în această situație, cu campionatul Municipiului București?”.
Răspunsul:
„FRF a fost informată cu privire la decizia MTS de suspendare / revocare a CIS-ului AMFB.
Cu toate acestea, AMFB a contestat în instanță acest ordin al MTS și potrivit art 48 alin. 4 din Legea 69/2000 respectivul ordin este suspendat de drept pe toată perioada cât durează litigiul în instanță (deci nu produce niciun fel de efecte).
În concluzie, până la soluționarea definitivă a litigiului dintre AMFB și MTS, ordinul respectiv nu produce efecte, iar AMFB are toate drepturile și obligațiile unui membru afiliat al FRF.
Redăm mai jos dispozițiile art. 48 alin 3 și 4 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului:
(3) Împotriva ordinului de revocare a recunoașterii funcționării unei structuri sportive, cu excepția situației prevăzute la alin. (1) lit. d), cel care se consideră nedreptățit se poate adresa instanței de judecată în termen de 30 de zile.
(4) De la data declanșării acțiunii de atac menționate la alin. (3) și până la pronunțarea hotărârii definitive a instanței de judecată ordinul de suspendare temporară a Certificatului de identitate sportivă sau de revocare a structurii sportive în cauză se suspendă.”
ORDINUL MTS
Articol scris de Matei UDREA