Sportul Snagov a trecut ușor peste prima înfrângere încasată în acest sezon al Ligii 2, acel 0-2 de săptămâna trecută de la Târgu Jiu cu Pandurii, iar sâmbătă, în etapa a 13-a, a câștigat la scor de neprezentare, 3-0, meciul de pe teren propriu cu Metaloglobus. Cum Academica Clinceni n-a scos niciun punct din jocul de acasă cu Chindia (0-1), echipa lui Laszlo Balint și-a recâștigat după doar o etapă prima poziție în clasamentul eșalonului secund.
Darius Buia (28′), Cristian Dănălache (43′ – pen.) și Lucian Ion (90+3′) au marcat în meciul pe care Sportul Snagov l-a avut acasă cu Metaloglobus, gruparea ilfoveană aflându-se la un punct în fața Chindiei, noua echipă aflată pe locul 2 în Liga 2 (30 față de 29 de puncte).
La finalul meciului, antrenorul Laszlo Balint a spus că întâlnirea cu Metaloglobus nu a fost foarte ușoară, a lăudat echipa că a reușit după trei jocuri să nu primească gol și a vorbit despre întâlnirea cu Chindia, din etapa viitoare.
„Am obținut trei puncte într-un meci care, la prima vedere, părea accesibil, însă s-a demonstrat pe durata sa că nu a fost chiar așa ușor. Mă bucur pentru că băieții mei au reușit să marcheze trei goluri și să își mai creeze și alte situații de a înscrie. Aceasta este o victorie importantă și prin prisma faptului că nu am primit gol, după câteva meciuri în care adversarii au reușit să puncteze măcar o dată. Am reacționat exact cum îmi doream după jocul pierdut la Târgu Jiu și starea de spirit de la nivelul lotului este, din nou, cea care trebuie. Nu celebrăm prea mult succesul de astăzi, ci intrăm, ușor-ușor, în atmosfera derby-ului de clasament de săptămâna viitoare, contra Chindiei Târgoviște, pentru că suntem cu capul pe umeri și știm că avem nevoie de continuitate”, a spus Balint, care e asaltat cu oferte de Petrolul și „U” Cluj, echipe care și-au demis antrenorii în această săptămână și sunt în căutare de noi tehnicieni.
Cu 30 de puncte, Sportul Snagov revine pe primul loc în Liga 2, iar în etapa a 14-a are un nou joc în care se luptă pentru menținerea în fotoliul de lider, cu Chindia Târgoviște. Partida cu a doua clasată are loc duminica viitoare, de la ora 12:00, pe stadionul „Eugen Popescu”.
Articol scris de Adi Georgescu