Severinul și-a păstrat locul pe podium! „Nu plec până nu umplu stadionul”

05 Apr. 2012, 17:36 Campionat

Gaz Metan s-a impus la limită în derbiul Olteniei din eșalonul secund și a rămas pe locul al treilea în clasament. Singurul gol al partidei de pe „Municipalul” severinean i-a aparținut nigerianului Abba, care a reluat cu capul, din 5 metri, centrarea lui Olah. Oaspeții au ratat în startul reprizei secunde două bune oportunități de egalare, prin atacantul Ene, dar ambele șuturi au fost respinse în corner de portarul Ștețca. Și echipa lui Bondrea a avut șansa golului, în minutul 61, însă lovitura de cap a lui Bălău a nimerit bara laterală. În prelungiri, Stoianof a văzut al doilea cartonaș roșu, pentru proteste, fiind astfel eliminat.

Bondrea: „Nu plec de la Severin până nu umplu stadionul!”

Antrenorul gazdelor, Marian Bondrea s-a arătat mulțumit de faptul că echipa sa a câștigat, în contextul în care a mizat pe 5 jucători sub 21 de ani, în diferite momente ale meciului.

„Victoria e cea care ne bucură cel mai mult. A fost un meci greu. Alro a jucat dezinvolt la Severin. Să nu uităm că Slatina nu e o echipă oarecare. Joacă de trei ani în această formulă și a vizat în permanență primele locuri ale clasamentului. Noi am mizat în acest meci pe cinci jucători sub 21 de ani! Poate, în planul jocului, au fost multe erori, dar, pe de o parte, mă așteptam să fie așa, fiindcă am avut probleme medicale în lot. Nici nu prea avem cu cine să jucăm în atac. Vancea a evoluat accidentat, Marin a venit după o lungă absență. Abba mai are nevoie de timp pentru acomodare. E un lucru fantastic că a marcat, după ce înscrisese și în amicale. Nu avem soluții, dar obligația noastră e să nu dezamăgim. Mulțumesc spectatorilor care au venit la stadion. Au fost deosebiți. Aș vrea să nu plec de la Severin până nu umplu măcar o dată stadionul!”, a declarat Bondrea.

Gaz Metan Severin – Alro Slatina 1-0 (1-0)
Paul Abba (36)

Ștețca – Mirescu (’82 Marin), Cosic, Bălău, Bălace – Neacșa (’65 Moutinho), Mitic (cpt.), Olah, Zaharia – Vancea (’46 Giurgiu), Abba
Antrenor: Marian Bondrea

G. Savu – Vigariu, Muscă, Grosu, Ed. Stoica (’54 Popescu) – I. Stancu (cpt.), Săceanu (’54 Stoianof), Al. Coman, Velvovici – Precup, Ene (’71 Crăciun)
Antrenor: Daniel Mogoșanu

Stadion: Municipal (Severin); Spectatori: 2.000
Arbitri: Cristi Balaj (Baia Mare) – Zoltan Szekely (Baia Mare) și Gero Szabo (Cluj Napoca)

Articol și foto de Mircea OGLINDOIU

05 Apr. 2012, 17:36 Campionat
Pe aceeași temă