„Se putea și o victorie, însă să fim oameni cu picioarele pe pământ”

20 Aug. 2011, 21:29 Campionat

Chindia Târgoviște a debutat în Liga a II-a cu un egal, scor 1-1, în fața uneia dintre echipele ce se bat la promovarea în Liga 1, Gloria Bistrița. Antrenorul principal al dâmbovițenilor a recunoscut la finalul jocului că echipa sa a fost aproape de victorie în ultimele minute, însă nici egalul nu este un rezultat rău având în vedere adversarul întâlnit.

„Se putea și o victorie, însă să fim oameni cu picioarele pe pământ. Am întâlnit un adversar puternic, valoros, cu experiență în Liga 1, care ne-a pus probleme mari. Noi am avut tracul ăsta al debutului. Eu zic că am lăsat o impresie bună pe final.” și-a început Silviu Dumitrescu discursul. Cât despre arbitraj, antrenorul s-a rezumat doar prin a spune: „Nu comentez arbitrajul, deci dacă nu comentez înseamnă că a fost penalty la Verdeș.”

„Punctul l-am câștigat din punct de vedere tactic”

Dumitrescu se laudă pe sine spunând că punctul acumulat este datorat tacticii, însă își felicită și jucătorii pentru că au respectat bine sacinile trasate. „Au făcut un joc bun, și-au respectat sarcinile. Eu cred că punctul l-am câștigat din punct de vedere tactic. Am stat bine în teren, le-am aglomerat spațiile și am profitat de cele câteva spații pe care le-am prins. În repriza a doua chiar am fi putut câștiga cu puțin noroc.”

Tehnicianul știe ce a împiedicat Chindia de la câștigarea meciului. „Tracul ăsta, totuși a fost primul lor meci în Liga a II-a și s-a cunoscut. Eu nu am ce să le reproșez, au avut o atitudine bună și putea să fie și mai bine.”

Cât despre cele peste 3000 de persoane ce au asistat astăzi pe stadionul „Eugen Popescu”, Dumitrescu a ținut să le transmită că îi așteaptă în număr și mai mare. „Eu sper ca de acum încolo să fie mai mulți. Prin calitatea jocului sper să aducem lumea la stadion, pentru că microb în Târgoviște, este și e păcat să nu le oferim și noi mai mult.”

Următorul meci al Chindiei este cel de marți din Cupa României contra Plopeniului. În campionat, târgoviștenii se vor deplasa în etapa a II-a la Deva.

Articol și foto de Marius ANGHEL

20 Aug. 2011, 21:29 Campionat
Pe aceeași temă