Măcinată de necazuri financiare, Mureșul Deva pornește cu șansa a doua în jocul din deplasare cu Unirea Alba Iulia și poate doar spera la o minune.
În condiții normale, Mureșul, unica echipă hunedoreană din eșalonul secund, e victimă sigură pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, la meciul de mâine cu Unirea. Există însă și elemente care pot lăsa loc unei surprize, ce pot fi luate în calcul de cei care nu exclud doza de neprevăzut a fotbalului.
La Alba Iulia, au fost unele tulburări interne în această săptămână, iar președintele executiv, Ioan Dida, a demisionat. Oficialul a invocat „motive personale”, însă se pare că la mijloc e subminarea puterii sale, pentru a proteja doi jucători indisciplinați. În plus, de trei etape încoace, Unirea a scos doar remize, iar ultimele două egaluri au fost albe, fără gol.
În ciuda slăbiciunilor Unirii, riscul unei surprize din partea devenilor e mic. Mureșul pare anesteziată de eșecurile la scor suferite în ultimele două etape, iar jucătorii sunt suficienți de blazați să vrea o „minune”, din cauza vântului financiar ce le bate prin buzunare. Totuși, o speranță a celor care cred în Mureșul ar fi parcursul bun reușit de trupa lui Constantin Olariu în meciurile din deplasare. Rămâne de văzut dacă victoriile cu Luceafărul Oradea și Arieșul Turda și remiza cu FC Bihor vor fi completate cu un rezultat pozitiv la Alba Iulia.
articol scris de Loredana Juglea