Săptămână de foc pentru Știința Miroslava! Ieșenii au două deplasări consecutive, la formațiile de pe locurile 3, respectiv 2. „Nu vom fi victime sigure”

Marius ANGHEL 26 Mar. 2018, 17:49 Campionat
Săptămână de foc pentru Știința Miroslava!** Ieșenii au două deplasări consecutive, la formațiile de pe locurile 3, respectiv 2.

Elevii lui Adrian Kerezsy nu au avut prea mult timp la dispoziție pentru a savura primul succes din acest an, cel de sâmbătă, cu CS Mioveni, scor 1-0. Știința va disputa două meciuri în deplasare într-un interval de doar cinci zile, ambele pe terenul unor formații ce vizează promovarea în Liga 1.

Marți, de la ora 16:00, ieșenii vor juca la Târgoviște, cu Chindia, într-un meci din etapa a 23-a, amânată din cauza vremii, iar sâmbătă, de la ora 12:00, va urma un nou meci de foc în deplasare, la Sibiu, cu FC Hermannstadt. Gruparea din Miroslava întâlnește deci echipele situate pe locurile 3, respectiv 2 în Liga 2.

Chiar dacă echipa sa pornește cu șansa a doua în cele două întâlniri, antrenorul Adrian Kerezsy promite că Știința nu va fi victimă sigură.

„Pentru noi, toate meciurile sunt importante, chiar dacă jucăm cu echipe aflate în zona retrogradării, ori cu cele din partea superioară a clasamentului. Ne așteaptă două deplasări foarte grele într-un interval de cinci zile, din care vom încerca să obținem puncte, chiar dacă va fi foarte greu. Băieții au prins încredere după victoria cu Mioveniul, prima din acest an într-un meci oficial și sunt dornici să facă un nou meci mare, la Târgoviște. Voi încerca să dau minute în partidele din această săptămână și jucătorilor care au evoluat mai puțin până acum. Am un lot numeros și am încredere în toți jucătorii. Chiar dacă pornim cu șansa a doua, nu vom fi victime sigure. Cine crede acest lucru, se înșală! Vor vedea o echipă a Științei transformată în bine. Meciul cu Chindia va fi televizat, iar acest lucru va fi o motivație în plus pentru elevii mei, care vor dori să-și arate calitățile în fața întregii țări”, a declarat Adrian Kerezsy.

Se revine la Miroslava între cele două deplasări

Delegația Științei va rămâne la Târgoviște după meci și va reveni la Miroslava miercuri, la prânz, urmând ca vineri să facă deplasarea la Sibiu. „Jucătorii care vor fi pe teren în meciul de marți vor avea program de refacere, miercuri, iar ceilalți se vor pregăti normal. Joi vom continua pregătirea pentru meciul cu Hermannstadt, acasă, iar vineri dimineață vom pleca spre Sibiu, pentru partida de sâmbătă. Va fi obositor, avem două deplasări în cinci zile, dar sper să facem o refacere bună, miercuri, iar băieții să nu resimtă această oboseală”, a completat Adi Kerezsy.

Meciul de marți, din etapa a 23-a, nu este important doar pentru oaspeți, ci și pentru Chindia. Gazdele ocupă locul 3, cu 52 de puncte, și au nevoie de victorie pentru a rămâne aproape de Hermannstadt. Sibienii stau în această etapă, având asigurate trei puncte la „masa verde” cu Olimpia Satu Mare.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Marius ANGHEL 26 Mar. 2018, 17:49 Campionat
Pe aceeași temă