Jocul prestat de echipa lui Adi Falub în victoria cu Metaloglobus, vineri seară, scor 2-0, l-a bucurat pe Ioan Ovidiu Sabău, care a lăudat valoarea lotului Universității Cluj.
„Un joc controlat de noi, câștigat fără prea mari emoții, ceea ce ne doream pentru început. Încet, jucătorii care pot să aibă un randament mult peste ce au arătat în primul meci, cred că își vor intra în ritm, iar echipa va arăta mult mai spectaculos. Sunt mulțumit de cum arată jocul și numerit și valoric. Dacă ne uităm la ce atacanți am avut, față de restul echipelor, totuși avem jucători de calitate. Dacă mă uit la un Coman, la un Gavra, chiar Ursu, nu mai vorbesc când va intra Goga, pentru că el a avut o accidentare ușoară. Plus ceilalți jucători, Giurgiu, Florescu sunt jucători de calitate. Am mare încredere în această echipă, în staff și cred că ne vom îndeplini obiectivul. Cu toții trebuie să dăm încredere jucătorilor. Cred că stafful, valoarea, calitatea jucătorilor, faptul că avem bugetul asigurat, avem mulți sponsori alături de noi, avem un public extraordinar ne oferă încredere că putem să ne îndeplinim obiectivul. Din câte știu, în jur la un milion de euro este bugetul. Probabil vor fi 4-5 echipe care se vor bate la promovare. Ne vom da seama după câteva meciuri”, a spus Sabău la Look TV.
Oficialul clujenilor spune că organizatorii festivalului Untold au grijă ca gazonul să nu se deterioreze foarte tare în timpul concertelor și crede că partida cu Metaloglobus a fost singura jucată la Mureș. „Eu sper ca următorul joc să-l jucăm acasă. Am înțeles că au mare grijă de gazon, l-au descoperit astăzi, în fiecare zi se descoperă și nu va fi ars, nu se va strica foarte tare. M-aș bucura foarte mult să jucăm acasă următorul joc”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
În meciul cu Metaloglobus, pentru „U” Cluj au marcat George Florescu (38) și Cristian Gavra (48).
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: FC Universitatea Cluj