Ripensia s-a impus la scor de neprezentare cu Metaloglobus, exact la fel cum o făceau bucureștenii în meciul tur. Băieții lui Măldărășanu au fost visători la Timișoara

Autori: Anda DELIU, Marius ANGHEL Publicat: 22 Feb. 2020, 14:31 Actualizat: 22 Feb. 2020, 14:43 Campionat

Ripensia a avut parte de o reluare excelentă a campionatului Ligii 2, un succes acasă cu 3-0 în fața celor de la Metaloglobus București. Oaspeții au părut destul de visători la multe faze, iar, în acest context, timișorenii au marcat ușor prin Tudor Călin, Caius Lungu și Claudiu Apro (penalty), toate golurile venind în prima repriză. Jucătorii lui Măldărășanu au avut și ei o lovitură de la 11 metri, irosită însă de golgheterul Claudiu Herea.

Timișorenii au început mult mai alert meciul și, tocmai de aceea, au și concretizat, în timp ce oaspeții au părut incomodați de terenul prost de pe Electrica. În minutul 18, roș-galbenii au avut o ocazie imensă, la o fază la care Gavrilaș era ieșit la 16 metri. Popovici a fost lansat, dar a ratat complet execuția. În replică, Ovidiu Herea a avut un șut în forță,care s-a dus puțin pe lângă vinclu. Primul gol a venit după primul corner, când Tudor Călin s-a înălțat și a trimis cu capul la colțul lung.

Apărarea visătoare a costat-o mult pe Metaloglobus

Dominarea gazdelor și jocul alert au continuat și după deschiderea scorului. În minutul 29, Caius Lungu a prins un șut în forță, după o respingere „criminală” a unui fundaș al echipei bucureștene, și scorul s-a făcut 2-0. Peste trei minute, Tudorache a fost faultat în careu Ciubotariu și s-a dictat penalty. Claudiu Apro a marcat sigur pentru 3-0, scor cu care s-a și intrat la pauză, după ce și Chera a irosit o ocazie mare.

Și bucureștenii au primit un penalty, dar degeaba

La scorul de neprezentare, Marius Măldărașanu a plusat la pauză cu Ianis Stoica și Alexandru Coman. Oaspeții puteau reduce din diferență după ce Ianis Stoica a obținut și el un penalty în minutul 50, după ce a fost faultat de Caius Lungu. Claudiu Herea a bătut însă moale, iar Horațiu Moldovan a parat și tabela a rămas neschimbată.

Timișorenii puteau majora diferența, după o fază pornită de la Chera și terminată de Tudorache, dar apărarea bucureștenlor a fost pe fază.

Finalul de joc a fost cu un ritm de joc mult mai scăzut. Chiar și așa, timișorenii au fost cei periculoși, cu Stoi aproape de un gol, la o fază la care Gavrilaș a intervenit.

S-a terminat 3-0 pentru Ripensia, exact scorul cu care Metaloglobus câștiga în tur, pe teren propriu. Asta da coincidență!

RIPENSIA TIMIȘOARA – METALOGLOBUS BUCUREȘTI  3-0
Tudor Călin 23′, Caius Lungu 29′, Claudiu Apro 32′ – penalty

H. Moldovan – Caius Lungu, Apro (cpt.), Hecsko, A. Macrițchii – V. Macrițchii, T. Călin, Al. Neagu (Stoi 66′) – Chera, Al. Popovici (Vasluian 84′), Tudorache (C. Sîrbu 73′)
Rezerve neutilizate: Păduraru – Golda, Țieranu, Monea
Antrenor: Alexandru Pelici

Gavrilaș – Iul. Ciubotaru, Fl. Plămadă, L. Cazan, Sava – Ciocâlteu (Găvîrliță 69′), Mino Sota, Andr. Lungu (Al. Coman 46′), Duminică (I. Stoica 46′) – Ov. Herea (cpt.), Cl. Herea
Rezerve neutilizate: Nedelcovici – R. Zamfir, Caramalău, Andr. Ionescu
Antrenor: Marius Măldărășanu

Stadion: Electrica (Timișoara – Timiș); În tur: 0-3; Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenți: Răzvan Constantin Nistoran (Reșița) și Casian Băla (Arad); Rezervă: Dorin Petru Voina (Reșița); Observatori: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca) și Daniel Sabou (Zalău).

Ripensia a urcat pe locul 13, cu 27 de puncte, și runda viitoare se deplasează aproape, pe terenul liderului UTA. Cu 31 de puncte, Metaloglobus este pe locul 10, dar etapa viitoare vor câștiga la „masa verde”, deoarece ar primi vizita celor de la Sportul Snagov, care nu s-au prezent la meciul cu Buzăul.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI, Sebastian TĂ‚TARU și Erik GEIGER / Mediafax Foto

Autori: Anda DELIU, Marius ANGHEL Publicat: 22 Feb. 2020, 14:31 Actualizat: 22 Feb. 2020, 14:43 Campionat
Pe aceeași temă