Rămasă fără antrenor principal după despărțirea de Ciprian Urican, Ripensia Timișoara a schimbat liderul în Liga a 2-a, după ce a scos un 1-1, astăzi de dimineață, pe terenul celor de la Sportul Snagov. Adrian Ungureanu a deschis scorul la Ghermănești, unde gazdele au avut două penalty-uri. Pe primul l-a irosit însă Robert Elek, și doar faptul că Cristian Dănălache nu a ezitat de la punctul cu var a făcut ca roș-galbenii să nu obțină o victorie-surpriză.
Deocamdată, cât permite regulamentul ca un club să nu aibă antrenor fără licență, Radu Suciu o pregătește pe Ripensia. Fostul portar a schimbat destul de mult formula de start a timișorenilor. Directorul tehnic a ales să joace destul de defensiv pe terenul liderului, cu Burdeț, fundaș de meserie, avansat în linia mediană. De asemenea, s-a renunțat la titularizarea lui Bădăuță, care anul acesta nu a marcat niciun gol, deși este vârf de careu.
Prima repriză a meciului ce a contat pentru etapa a 6-a a Ligii 2 a fost una echilibrată, dar doar ripensiștii au reușit să marcheze. În minutul 45, Adrian Ungureanu a tras de la 22 metri, la vinclu, „asistat” și de bara laterală.
Două lovituri de la 11 metri pentru gazde și ocazie mare irosită de Hlistei în repriza secundă
Totuși, gazdele au avut șansa de a da lovitura și a doua repriză și a ține punctele acasă. În minutul 51, Snagovul a primit penalty. Robert Elek însă a ratat, trimițând peste transversală, iar, ulterior, trupa lui Laszlo Balint a avut ocazia să înscrie și din acțiune. Aflat la 6 metri, Cătălin Hlistei a fost însă surprins de minge și a tras peste poartă.
Totuși, în minutul 90, Marius Toma le-a dat gazdelor ocazia să bată un nou penalty. De data aceasta, Cristian Dănălache, aflat la debut la ilfoveni, nu a ratat și, astfel, „punctele s-au împărțit frățește”, dar Snagovul a căzut sub Clinceni în clasament.
SPORTUL SNAGOV – RIPENSIA TIMIȘOARA 1-1
Cristian Dănălache 90′ – pen. / Adrian Ungureanu 45′
Fl. Iacob – Șt. Vlădoiu, V. Lică, Fl. Ilie, Bg. Stancu – Val. Bărbulescu (cpt.), Borțoneanu – S. Costache, Buia, Hlistei – Elek
Rezerve: Andr. Marinescu – Oanea, I. Șerban, L. Ion, Vl. Bărbulescu, Dănălache, Tazouti
Antrenor: Laszlo Balint
G. Pădurariu – Ad. Popa, Bg. Străuț, M. Toma, C. Toma (cpt.) – Burdeț, Stoi, Anghelina, Monea – Ad. Ungureanu – Dumiter
Rezerve: Iul. Rădulescu – Hecsko, Cluci, Barâcă, Apro, Zaluschi, Bădăuță
Director sportiv: Radu Suciu
Stadion: Voința (Snagov – Ilfov); Spectatori: 500; Arbitru: Claudiu Marcu (Constanța); Asistenți: Damian Antal și George Bogdan Duță (ambii din Bacău).
După acest meci, Snagovul face 14 puncte și pică de pe prima poziție pe a doua, sub Academica Clinceni. Etapa viitoare va merge la Timișoara, pe terenul lui ACS Poli. Ripensia totalizează 5 puncte și este abia pe locul 14. Runda viitoare primește vizita codașei din Balotești.
Până atunci însă, cele două echipe vor juca în turul 4 al Cupei României. Snagovul o întâlnește miercuri, de la ora 16:30, în deplasare pe Unirea Slobozia, iar Ripensia primește, tot atunci, vizita celor de la ASU Poli.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: fb Ripensia Timișoara