Dunărea Galați s-a deplasat în
Capitală cu gândul obținerii unui rezultate bun în confruntarea cu
echipa a doua a Clubului din Ghencea. Și desfășurarea ostilităților
le dădea tot dreptul să spere într-un scor favorabil.
Elevii lui Viorel Tănase au fost
superiori la construcție, ceea ce le-a permis să se apropie
deseori, și periculos, de buturile apărate de Lungu. Din păcate tot
ce s-a construit s-a năruit cu mare ușurință.
„Am avut jocul la
îndemână, cu nouă ocazii clare, dar am pierdut. Este o înfrângere
nemeritată! Am fost superiori la construcție, însă când se ratează
din situații deosebit de clare ce mai este de făcut. Am avut toate
șansele unui rezultat favorabil. În timpul meciului mă gândeam că
niciun egal nu m-ar mulțumi, dar până la urmă am venit acasă cu
mâna goală”, a declarat antrenorul Dunării.
Sursa: viata-libera.ro